Peste 60 de copii au prezentat lucrări realizate în cadrul atelierelor coordonate de artista Grațiela Aolăriți

La Palatul Cultural Buftea, peste 60 de copii au demonstrat sâmbătă că arta nu are vârstă și că imaginația cultivată cu grijă poate genera emoție și profunzime vizuală. ­Într-un spațiu primitor, a avut loc un vernisaj organizat de ”Laboratoarele de Talente”, cu sprijinul Primăriei Buftea, prin Centrul Cultural, și al artistului plastic Grațiela Aolăriți, coordonatoarea atelierelor care dau numele proiectului.

Evenimentul a reunit 90 de lucrări realizate de copii cu vârste între 6 și 16 ani, lucrări care au impresionat publicul prin calitatea artistică și diversitatea tehnicilor folo-site: de la pictură în acuarelă și pictură de șevalet, până la grafică și desen. Palatul Cultural Buftea s-a transformat, astfel, într-o adevărată galerie de artă, în care sensibi-litatea și imaginația copiilor au fost apreciate la justa lor valoare.

Un proiect educațional cu impact pe termen lung în viața copiilor

Expoziția este rezultatul unui program educațional de lungă durată, desfășurat în cadrul atelierelor „Laboratoarele de Talente”, conduse de Grațiela Aolăriți – artist plastic, profesor și ilustrator, care de peste un deceniu formează tineri pasionați de artă. Nu este vorba doar despre învățarea unor tehnici artistice, ci despre cultivarea unei relații autentice cu procesul de creație și cu sinele. Lucrul cu acuarela, de exemplu, este o lecție de încredere, pictezi în echipă cu mediul de lucru.

„Acuarela este un mediu de culoare foarte complex, tocmai pentru că e greu de controlat. Lecția principală, când lucrezi în această tehnică, este să nu încerci să con-trolezi fiecare detaliu la milimetru. Atunci când pictezi în acuarelă, trebuie să înțelegi că nu lucrezi singur – pictezi împreună cu un alt pictor: acuarela însăși. Suntem doi care lucrăm – eu, ca artist sau copilul, ca artist în formare, și mediul de lucru. Trebuie să ne dăm voie unul altuia să intervenim, să construim împreună lucrarea. De aceea, este greu de lucrat în această tehnică, dar la atelierul nostru, toți copiii trec prin această experiență”, a explicat Grațiela Aolăriți, vorbind despre una dintre cele mai pro-vocatoare tehnici prezente în expoziție.

Selecția lucrărilor pentru vernisaj a fost un proces participativ, desfășurat în colaborare cu copiii, care au fost încurajați să își aleagă cele mai reprezentative lucrări. Din cele trei creații preferate ale fiecărui participant, coordonatoarea a ales una sau două, în funcție de spațiul disponibil și coerența expoziției. Astfel, fiecare copil a simțit că are un rol activ în construcția evenimentului, iar implicarea lor emoțională a fost vizibilă în fiecare colț al sălii.
Evenimentul a beneficiat de prezența viceprimarului orașului Buftea, Alexandru Vaida, care a transmis un mesaj de susținere pentru inițiativele culturale dedicate copii-lor. Sprijinul autorităților locale, precum și al echipei Centrului Cultural Buftea, s-a dovedit esențial pentru desfășurarea acestei expoziții, dar și pentru continuitatea pro-iectului, care se dovedește a fi un real model de educație prin cultură la nivel local.

De la joacă la vocație: copiii descoperă drumul spre artă sau chiar medicină

Succesul „Laboratoarelor de Talente” nu se măsoară doar în numărul lucrărilor expuse sau în vizitatori, ci mai ales în impactul pe termen lung asupra copiilor care participă la ateliere. De-a lungul celor 11 ani de activitate, mulți dintre cursanți au mers mai departe pe drumul artelor vizuale, fiind admiși la licee și universități de profil. Un exemplu remarcabil este Medea Martinescu, care anul trecut a intrat prima la Liceul de Arte „Nicolae Tonitza” din București, din peste 400 de candidați. Tot din rândul foștilor participanți se regăsesc tineri care studiază Arhitectura sau Designul, dovadă a orientării vocaționale sănătoase pe care o oferă atelierul.

Chiar și cei care nu aleg un traseu profesional în domeniul artistic beneficiază de pe urma acestui tip de educație. Coordonatoarea afirmă cu convingere că formarea vizuală contribuie la dezvoltarea gustului estetic, la rafinarea percepției asupra detaliilor și la o exprimare mai coerentă a sinelui – fie că este vorba despre cum îți alegi hainele, cum îți amenajezi casa sau cum gândești un proiect în orice domeniu, cum ar fi chiar în medicina estetică.

O parte dintre lucrările expuse au fost realizate de copii care au venit la ateliere doar pentru relaxare, dar care, în timp, și-au descoperit o pasiune puternică, ce s-a transformat treptat în direcție profesională. Această transformare este încurajată cu blândețe și profesionalism de către Grațiela Aolăriți, care vede în fiecare copil un potențial creator, nu doar un elev.

Expoziția ca sărbătoare și recunoaștere

În ziua vernisajului, lucrările proaspăt montate au atras atenția vizitatorilor nu doar prin tehnică, ci mai ales prin sinceritatea mesajului vizual. Fiecare tablou a fost o confesiune colorată, o încercare curajoasă de a spune ceva despre lume și despre sine. Palatul Cultural Buftea a devenit un spațiu viu, în care emoțiile s-au transmis tăcut, dar puternic, de pe pereți către public. Deși s-ar fi potrivit perfect în orice expoziție sau colecție, pentru moment, lucrările tinerilor artiști nu sunt de vânzare. Grațiela Aolăriți ne-a spus că după încheierea expoziției, ele se întorc acasă, la micii artiști care le-au creat și care abia așteaptă să le primească înapoi, ca pe niște trofee ale propriului progres.
La vernisajul de la Buftea, „Laboratoarele de Talente” au demonstrat, încă o dată, că într-o epocă a vitezei și a informației superficiale, oferă o alternativă sănătoasă pentru toate vârstele: timp de calitate, muncă atentă, răbdare și încredere.