Șansele bolnavilor de Alzheimer la o viață mai bună scad considerabil, în condițiile în care, afecțiunile lor sunt diagnosticate tardiv, iar tratamentul nu se administrează la timp. “O problemă mare, din punctul nostru de vedere, este faptul că lipsește o susținere post-diagnostic. Este un moment psihologic foarte greu pentru persoana afectată și pentru familia ei. Atunci începe un proces destul de lung și de dureros pentru familie, în care ar trebui să se adapteze la boală, să încerce să trăiască, în ghilimele, bine cu ea, să facă tot ce trebuie pentru ca să-și mențină o calitate a vieții și evoluția să fie blândă și simptomatologia să fie atenuată, astfel încât, totuși, persoana și familia să-și mențină activitățile și o viață în condiții adecvate pentru foarte mult timp. La celălalt pol, în momentul în care boala evoluează, lipsesc serviciile de îngrijire, atât cele din comunitate, cât și cele de tip instituțional. Statul ar trebui să aibă niște strategii de politici bine puse la punct și pe termen lung, ceea ce la noi nu prea se întâmplă, din cauza multiplelor crize prin care trecem”, a spus dr. Cătălina Tudose, președintele Societății Române Alzheimer, la Conferința Națională Alzheimer, de la București.
