Elevii români au obţinut două medalii de aur, una de argint și una de bronz la cea de-a 47-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Chimie. Aceasta a avut loc în perioada 20-29 iulie la Baku, în Azerbaijan.Rezultatele obținute de echipa României, a clasat țara noastră pe locul întâi în Europa și pe locul șase în lume, într-un clasament neoficial al ţărilor participante, a anunţat Ministerul Educaţiei.