Ministrul Agriculturii a anunţat că agricultorii care lucrează între 5 și 30 de hectare ar urma să beneficieze de o subvenție de 220 euro/ha, iar cei cu peste 30 de hectare ar putea să primească circa 170 de euro pe hectar, potrivit EurActiv.ro. În ceea ce privește data la care se vor efectua plățile, șeful MADR a precizat că a dorește să respecte „neapărat” calendarul stabilit, și anume data de 8 aprilie. Suma exactă a subvențiilor va fi calculată după ce APIA procesează toate cererile de plată depuse anul trecut, împărțind ulterior suma solicitată la fondurile europene existente. „Atâta timp cât am un calendar la care țin să-l respect neapărat – 8 aprilie este data la care vor începe plățile și 1 martie data de la care se pot depune cererile de plată – va asigur că fac tot ceea ce pot și nu doar din vorbe, i-am verificat în weekend și erau prezenţi. (…) Sigur că avem de făcut plăți pentru 2015 în valoare de 1,3 miliarde euro, dar este mult spus că avem restanțe, pentru că plățile normale încep la 1 decembrie și se termină la 30 iunie”, a spus Achim Irimescu, pentru sursa citată. Până în prezent, fermierii români au primit, între 16 octombrie și 30 noiembrie subvenţii în sumă totală de 225 milioane de euro.