Prima rectificare bugetară din 2016

Guvernul a efectuat prima rectificare din acest an a bugetelor de stat și asigurărilor sociale, propusă de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Aceasta prevede majorarea veniturilor bugetului general consolidat cu 2,92 miliarde de lei și a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu aceeași asumă, domeniile care beneficiază de cei mai mulți bani fiind Munca, Finanțele, Internele, Educația și Sănătatea.

 

Potrivit MFP, ministerele/autoritățile care primesc sume suplimentare la rectificare sunt: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (+2,80 miliarde lei), Ministerul Finanțelor Publice (acțiuni generale +613,6 milioane lei), Ministerul Afacerilor Interne (+367,9 milioane lei), Ministerul Sănătății (+297,6 milioane lei), Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (+265 milioane lei), Autoritatea Electorală Permanentă (+55 milioane lei), Serviciul Român de Informații (+37,7 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (+35,1 milioane lei) și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (+25 milioane lei).

Guvernul taie din fondurile Ministerului Transporturilor

Pe de altă parte, au fost reduse sume din economiile ministerelor, după cum urmează: Ministerul Transporturilor (-383 milioane lei), Ministerul Culturii (-194 milioane lei), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (-168,4 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (-130,8 milioane lei) și Ministerul Finanțelor Publice (-47,9 milioane lei). Prin propunerea de rectificare elaborată, s-au asigurat, în principal, domenii precum: Sănătate (+568,6 milioane de lei), din care la Ministerul Sănătății un plus de 297,6 milioane de lei, iar la Casa de Națională de Asigurări de Sănătate un plus de 271 milioane lei, pentru asigurarea sumelor necesare plății salariilor majorate conform OUG nr. 20/2016 și destinate personalului medico-sanitar, precum și pentru lucrări de reabilitare la maternități, investiții la serviciile de ambulanță și UPU/CPU, dotare medicamente și materiale sanitare din cabinetele de medicină generală și dentară din unitățile de învățământ. De asemenea, alte 1,01 miliarde de lei au fost alocați pentru Învățământ și acoperirea diferențe salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar, precum și sume necesare acoperirii majorărilor salariale aprobate prin OUG nr. 20/2016.

 

Alocări și pentru bugetele locale

Pentru bugetele locale au fost alocate 655 milioane de lei pentru: cheltuieli de personal din învățământul preuniversitar (597,9 milioane de lei diferențe salariale și titluri executorii), Programul „Fructe în școli” (20,9 milioane de lei), cămine de bătrâni (5,4 milioane de lei) și contribuții la salarizarea personalului neclerical (30,8 milioane de lei), majorare necesară ca urmare a creșterii salariului minim de la 1.050 de lei la 1.250 de lei.

Totodată, 405,3 milioane de lei sunt alocați agriculturii, ca subvenții pentru plata deconturilor la motorină în trimestrele II și III din acest an, precum și pentru acordarea ajutoarelor de minimis în sectorul zootehnic. MFP precizează că suma s-a asigurat prin redistribuire, din bugetul Ministerului Agriculturii.