La Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni a fost readusă pe scenă, de data aceasta într-o reprezentație care a cuprins zeci de artiști, legenda meșterului zidar Manole, a celor nouă calfe, a jertfei umane și a zidirii mănăstirii Curtea de Argeș, duminică seară, pe 22 septembrie, în variantă ”operă rock”.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 722, ediția print
Reamintim că pe scena Centrului Cultural din Otopeni, recent, a fost adusă în fața publicului aceeași poveste emoționantă a sacrificiului, consecințele tragice ale angajamentului absolut în artă și devotamentul față de un suveran, în spectacolul ”Ana lui Manole”, al Centrului Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles” din București.
”Meșterul Manole – Opera Rock” este o experiență captivantă care aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești. Iar la Otopeni, am avut parte de o interpretare modernă și puternică, acest spectacol-concert combinând muzica rock vibrantă cu povestea tragică a meșterului Manole, construind un univers emoționant și captivant pentru public. Prin intermediul unei partituri muzicale puternice și a unei distribuții talentate, spectacolul a reușit să treacă dincolo de limitele timpului și să aducă în prezent povestea universală a unui erou încercat de contradicțiile lumii sale. Cu scene dramatice, momente intense și o muzică care a îmbinat perfect elemente contemporane cu influențe din folclorul românesc, “Meșterul Manole – Opera rock” a reușit să surprindă esența trăirilor umane profunde și luptele interioare ale personajelor.
O producție excepțională, sold out încă de la premieră
Am avut parte de o producție impresionantă, o călătorie emoțională și sonoră într-un univers mitic, în care sacrificiul și pasiunea pentru creație se întâlnesc într-un tablou fascinant. Accesul a fost gratuit, iar publicul din Otopeni a primit extrem de bine spectacolul și i-a răsplătit pe artiști, la final, cu aplauze binemeritate. Spectacolul ”Meșterul Manole – Opera rock” este pus în scenă de artiștii Teatrului Național de Operetă ”Ion Dacian” – orchestra, corul și baletul, iar conducerea muzicală a spectacolului a aparținut lui Constantin Grigore. Florin Butnaru, Daniela Bucșan și Florin Ganea au fost soliștii care ne-au transmis emoțiile meșterului Manole, Mirunei (Ana) și povestitorului, iar vocea prezentatorului a aparținut lui Valentino Tiron.
Compoziția și aranjamentul muzical au fost deosebite, ”marca” Josef Kappl (Pasărea Rock, Transsylvania Phoenix sau Farfarello), prezent pe scenă printre instrumentiști, la chitară bas, alături de componenții Trupei Rock – Nicu Patoi – chitară și Marcel Moldovan – tobe. De altfel, ”Meșterul Manole” a fost un proiect de operă-rock al formației Phoenix, început în anul 1972 și cristalizat în 1973, care nu a ajuns niciodată pe disc din cauza cenzurii din perioada comunistă. Proiectul a fost reluat de Josef Kappl în 2008, în afara contextului Phoenix, fiind finalizat în 2013, când a avut loc premiera, la Timișoara. În București, premiera ”Meșterul Manole – Opera Rock” a avut loc la mijlocul lunii ianuarie 2024, iar biletele au fost imediat sold out așa că au fost programate și alte reprezentații.
Spectacolul ”Meșterul Manole – Opera Rock” este destinat nu doar iubitorilor de muzică rock, ci și celor pasionați de mitologie și de povestiri epice. Este o experiență ce transcendă genurile, aducând în prim-plan valori și dileme umane care continuă să fascineze și să inspire în orice epocă. ”Opera reprezintă o lucrare muzicală amplă, pe un libret scris în anii ’70 de Victor Cârcu. Această lucrare poate fi prezentată atât sub forma operei clasice, cât și sub formă concertantă. Nașterea «Meșterului Manole» a fost la fel de grea ca și realizarea construcțiilor acestuia. Greutatea a constat, în primul rând, în găsirea limbajului muzical care să fie în concordanță cu textul. În momentul în care am găsit acest limbaj, de inspirație folclorică, bineînțeles, am început lucrul, care a durat din 2008 până astăzi (2013), cu o întrerupere de doi ani”, povestea Josef Kappl, despre munca la acest proiect spectaculos.