Din suflet, pentru copiii năpăstuiți
Grădinița cu orar prelungit nr. 1, din orașul Măgurele, este pe cale să instaureze o nouă tradiție, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. De ce spunem asta? Pentru că iată, este al doilea an consecutiv când meșterii-prichindei de aici, împreună cu „mămicile” lor din grădiniță – cadrele didactice – organizează un târg caritabil de Crăciun. Un „târg” cu un scop nobil: dorința de a fi alături de copiii mai puțin favorizați de soartă, aflați în plasament la Casa de Copii „Înger Alb”.
Joi, 8 aprilie. Primăvara asta capricioasă pare să se mai fi îmbunat. O geană de soare mângâie timid clădirea Grădiniței cu orar prelungit nr. 1, din Măgurele, ca și cum ar vrea să-i dezmierde pe micuții aflați acolo. Azi este zi mare. Va fi inaugurat cel de-al doilea târg de Paști, din istoria grădiniței. Sala polivalentă este plină. Copii, părinți, educatoare fac ultimele pregătiri. Frumos așezate pe măsuțe de-o șchioapă, obiectele confecționate de micii meșteri își așteaptă cumpărătorii, care, în mod sigur, nu vor regreta achizițiile făcute, pentru că prichindeii și-au dat toată silința, iar rezultatul este pe măsură. Nici nu mai știi ce să alegi. Dar „mușterii”, nu pregetă. Își aleg cu bucurie dintre micuțele „bijuterii” meșteșugite cu măiestrie de micii meșteri mari. Printre cumpărători, l-am întâlnit și pe Narcis Constantin, viceprimarul orașului Măgurele.
Viceprimarul, un „mușteriu” pe cinste!
Narcis Constantin ne-a mărturistit că și-a propus să nu lipsească de la nicio ediție a acestui târg. „Am cumpărat de la fiecare stand câte ceva. Am fost uimit de lucrurile frumoase care au ieșit din mâna copiilor, sub îndrumarea doamnelor educatoare. Este o dovadă a înaltului profesionalism al cadrelor didactice ale acestei grădinițe, în frunte cu doamna directoare Nicoleta Ivan. Le felicit și voi fi mereu alături de acest corp profesoral deosebit, orice s-ar întâmpla”, ne-a spus Narcis Constantin. Cu acest prilej, viceprimarul din Măgurele a avut plăcerea să se reîntâlnească și cu fosta lui educatoare, Viorica Andrei, dar și cu alte cadre didactice, Niculina Chiripuș, Ileana Ciobanu sau Petronela Gurcan, membre ale Asociației Ghizilor și Ghidelor din România (AGGR), care au contribuit, cu prisosință, la organizarea acestui târg.
Un târg care va deveni tradiție
„Ne bucurăm că și această a doua ediție a avut un succes deosebit, ca și anul trecut. Copii, ajutați de doamnele educatoare și de părinți, au încondeiat ouă de Paști, au făcut felicitări și decorațiuni pascale. Banii pe care i-am strâns vor fi donați Casei de Copii „Înger Alb”. Dorim ca și anul viitor să organizăm acest târg și să implicăm și copii din celelalte trei grădinițe de pe teritoriul orașului nostru”, ne-a spus prof. Nicoleta Ivan, directorul coordonator al unităților de învățământ preșcolar din Măgurele.
Ce-ar mai fi de spus? Un singur lucru: că în Măgurele am întâlnit oameni mari și copii frumoși și minunați, cu suflet mare, gata oricând să-și ajute semenii aflați în suferință. O comunitate dătătoare de speranță, pentru un viitor mai bun.