Un singur autobuz al primăriei Buftea consumă de 6 ori mai mult decât produce! Primăria are patru autobuze şi o armată de angajaţi pentru un simulacru de servicu de transport public.
Autobuzele pentru bufteni au fost de la bun început o mare minciună pe care Ion Stoica a aruncat-o în ochii credulilor bufteni şi a pus-o în practică cu ajutorul unui consiliu local alcătuit –în mare parte- din necunoscători, sau habarnişti. Acum se lamentează că nu reuşeşte să obţină licenţa de traseu, motivele invocate fiind desele piedici din partea Consiliului Judeţean Ilfov, a Autorităţii Rutiere din România, mai nou a Autorităţii de Transport Metropolitan Bucureşti. În curând, de vină vor fi vrăji-toarele care s-au unit în jurul primarului pentru a-l detrona. Însă întotdeauna alţii sunt de vină, ce mai contează de unde?
Pentru a lămuri cititorii Jurnalului de Ilfov şi pentru a uşura munca celor abilitaţi să cerceteze astfel de fapte de proastă gestionare a banului public, risipă pe timp de criză, management de doi lei, investiţii făcute după ureche, vom puncta etapele prin care a trecut afacerea celor patru autobuze, aşa cum s-a petrecut ea, atingând şi minciuna primarului Ion Stoica, tot punctual.
Din anul 2010, Ion Stoica a visat la o societate proprie de transport persoane, motivând în faţa cetăţenilor şi a aservitului consiliu local Buftea, că RATB a cerut 7 mi-liarde de lei vechi pentru ca linia 460 să se prelungească şi pe teritoriul oraşului Buftea. 7.000.000.000 lei vechi sunt 700.000 RON, monedă pe care o vom folosi în cal-cule, fiind moneda oficială a României. Nimeni nu a verificat dacă RATB a cerut într-adevăr 700.000 lei pe an, toţi au luat de bun ce a afirmat primarul, inclusiv expertul în finanţe, Radu Titus Marinescu.
În anul 2011, Stoica obţine avizul consiliului local Buftea şi introduce în SEAP o cerere de ofertă pentru achiziţionarea a patru autobuze, valoarea investiţiei fiind de 2.419.354 RON, adică aproape de patru ori mai mult decât pretinde primarul că ar fi costat readucerea RATB în Buftea.
În iulie 2011 ajung în Buftea primele trei autobuze, care sunt trase pe dreapta, deoarece trebuie să plece la tunat (colantat, îmbunătăţit, etc). Preţul final ale celor patru autobuze produselor este de 2.236.941,96 lei cu TVA inclus, din care 432.956,51 lei TVA.
Conform CONTRACTULUI DE FURNIZARE PRODUSE AUTOBUZE PENTRU TRANSPORT PUBLIC ISUZU CITIMARK NR. 68/17.06.2011, primăria Buftea a cheltuit inutil, din banul public, următoarele:
Cerinte suplimentare negociate:
schimbarea transmisiei manuale oferite cu transmisie automată pentru toate cele 4 autobuze- 51.252, 92 lei TVA inclus,
dotarea celor 4 autobuze cu 4 info ecrane (câte unul pentru fiecare autobuz) LCD- TFT ANTIVANDAL, cu 4 staţii de amplificare audio corespunzătoare şi 16 boxe audio (caracteristici în conformitate cu oferta transmisă prin adresa nr. 6439/17.06.2011)- 33. 066,40 lei cu TVA inclus, montarea fiind gratuită.
Adică sistemele luminoase care anunţă traseul nu sunt cuprinse în oferta respectivă şi sunt, deci, o altă cheltuială suplimentară, despre care atât Stoica, cât şi cel mai bun om de pe planetă care se putea ocupa de autobuze, Eugen Duţă, nu suflă o vorbă. Că doar nu dau din buzunarul lor. Nici colantarea, înmatricularea cu numere preferenţiale, nu sunt incluse în cei 2.419.354 RON!
După ce au aruncat cu banul public fără nicio responsabilitate, după ce revin autobuzele, urmează şiragul de perle mincinoase ale primarului Ion Stoica, susţinut de Eugen Duţă. Cică ARR nu le mai dă licenţă de traseu pentru că această competenţă s-a mutat la Consiliul Judeţean Ilfov. Ce nu spun cei doi, este că de fapt, primăria Buftea nu are cum să devină transportator public şi deci nu poate emite o cerere de atribuire licenţă de traseu.
Se pune la cale înfiinţarea SC General Serv S.A., însă se întâmplă abia la data de 13 septembrie 2011, momentul înregistrării societăţii. Aşadar, din cauza „priceperii” celor doi, autobuzele stau pe dreapta două luni şi jumătate. Societatea avea ca rol şi preluarea activităţii de transport public , deci toate actele trebuiau refăcute.
În luna noiembrie 2011, se publică în Monitorul Oficial al României hotărârea judecătorească de înfiinţare a SC General Serv S.A, de unde, surpriză, spicuim:
denumire: GENERAL PUBLIC SERV – S.A.; sediul social: orașul Buftea, piața Mihai Eminescu nr.
1, camerele E 206, E 209, E 211, et. 3, județul Ilfov;
– domeniul principal de activitate: grupa CAEN 813 -activități de întreținere peisagistică;
– activitate principală: 8130 – activități de întreținere peisagistică;
– capital social subscris: 90.000,00 RON, vărsat integral; capitalul social este divizat în 9.000 acțiuni a 10,00 RON fiecare;
Aşadar, nicio urmă de transport public persoane. Deci ce urmează? Alţi bani, altă distracţie, un nou cod CAEN, o nouă înregistrare, un nou obiect de activitate (dacă s-au făcut toate acestea, deoarece nu există înscrisuri care să le ateste sau dovedească).
Ion Stoica şi Eugen Duţă continuă să mintă că li se refuză aprobarea licenţei de traseu, deşi nici măcar noua societate nu are ca obiect de activitate transportul de persoane.
Se fac primele angajări la SC General Serv S.A, unde Florea Florian devine administrator şi preşedinte al consiliului de administraţie, iar Eugen Duţă ajunge şef com-partiment transport public, la numai 25 de ani şi cu o experienţe zero în toate domeniile, nu numai în cel de transportator.
Se aprobă în luna ianuarie 2012, subvenţionarea transportului public, în şedinţa ordinară a consiliului local Buftea, cu suma de 500.000 RON anual, adică cu 200.000 RON mai puţin faţă de cât ar fi costat reintroducerea RATB, linia 460, în Buftea. 500.000 RON pentru ca autobuzele primăriei să circule din Studio până la Remat! Sau cu alte cuvinte, 3.000.000 RON pentru ca buftenii să aibă o linie urbană care să nu le folosească la nimic şi să fie nerentabilă din orice punct de vedere.
Ion Stoica continuă să mintă că i se refuză acordarea licenţei de transport de către Consiliul Judeţean Ilfov, timp în care competenţa în vederea acordării de licenţe se mută la Autoritatea de Transport Metropolitan Bucureşti (AMTRB).
Autobuzele primăriei ies pe un traseu ciudat, neproductiv, dovedind ineficienţa aşa-zisului serviciu de transport urban, după ce s-a scurs aproape un an din cei trei ani de garanţie, conform cărţii de garanţie şi a contractului încheiat între firma turcă şi primăria Buftea. Un an în care au stat degeaba!
Care sunt concluziile acestei afaceri încâlcite?
Stoica a cumpărat cu 500.000 Euro, banul jos, patru autobuze, deşi habar n-avea dacă linia detransport ar putea fi vreodată rentabilă. Pe timp de criză, să arunci jumătate de milion de Euro în ceva ce nu ştii, când poţi achiziţiona în leasing, este o dovadă de mare incompetenţă.
Primăria Buftea nu a depus niciodată vreo cerere de atribuire licenţă de traseu la Consiliul Judeţean Ilfov şi chiar dacă ar fi depus, răspunsul acestuia, la fel cu răs-punsul AMTRB ar fi fost acelaşi: nu se acordă licenţe de traseu pe nişte trasee unde există deja un operator care a dobândit licenţă.
Stoica dă drumul la autobuze în Buftea, pentru a-şi face imagine şi pentru a nu mai fi acuzat că le ţine degeaba. Acum, în loc să stea, cele patru autobuze consumă, iar la un consum aproximativ de 20 l/100 km, când preţul motorinei a depăşit pragul psihologic de 6 lei litrul, face sens ca ele să circule, cu o medie de 5-6 călători pe sens, care aduc încasări de 5-6 lei. Aproximativ, într-un interval de 12 ore, curse la 30 de minute, înseamnă 24 de curse pe sens, ceea ce reprezintă o medie de 70 de călători mutaţi prin Buftea, cu încasări de 70 lei. Însă lungimea traseului se apropie de 15 kilometri pe sens, ceea ce înseamnă că un autobuz parcurge în jur de 360 km pe zi. La 20 l/100 km, un singur autobuz consumă în jur de 72 de litri de motorină, ceea ce înseamnă mai mult de 432 lei, adică raportat numai la preţul biletelor încasa-te, un singur autobuz înregistrează o pierdere de 600%. Înmulţiţi cu 4 (patru), adică numărul de autobuze, şi veţi obţine nişte cifre care vă vor îngrozi.
Şi nu am calculat la cheltuieli şi salariile celor 8-9 şoferi, ale şefului lor, Eugen Duţă, care mai papă şi el vreo 2-3.000 lei lunar, contabila, şefa personalului, plus alte cheltuieli administrative, inclusiv salariul directorului general, al secretarei, al femeii de serviciu, etc.
Autobuzele de Buftea nu sunt doar pagubă curată, sunt o adevărată gaură neagră, iar principalul vinovat pentru că banul public a fost aruncat pe geam, este Ion Stoica. Iar următorul pe listă este Radu Titus Marinescu, cel care ar fi trebuit să facă aceste calcule pe care le am publicat noi astăzi şi să oprească masacrul visteriei locale. (C.G.U.)