Prin generozitatea localnicilor, prin grija primarului Gelu Apostol, a Primăriei și a membrilor Consiliului Local, lăcașul de cult din satul Cernica a devenit un mic colț de Rai în care credincioșii își găsesc liniștea, pacea interioară și regăsesc frumusețea tradiției creștin ortodoxe.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 724
Arhitectura bisericii Parohiei Cernica, icoanele, vitraliile și restul obiectelor bisericești înalță spiritul și-l conectează cu Dumnezeu. Într-o atmosferă îmbibată de căldură spirituală, moaștele Sfântului Mucenic Carp care sunt așezate la loc de cinste în sfânta biserică, spre închinarea credincioșilor sunt purtătoare de har divin și aducătoare de ajutor celor aflați în nevoie. Începând de duminică, 13 octombrie, odoarele cele mai de preț ale bisericii Parohiei Cernica, sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Carp sunt adăpostite într-o raclă nouă, frumoasă care a fost sfințită de un sobor de preoți condus de Părintele Dumitru Ștefănescu, Consilier Eparhial la Sectorul Administrativ – Bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu Părintele Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud. ”Cu binecuvantarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost sfințită racla care a fost lucrată în Atelierele Patriarhiei Române și care de aici înainte va adăposti moaștele Sfântului Mucenic Carp. La ceas de sărbătoare creștină, cu mare bucurie au fost sfințite și celelalte lucrări realizate aici în ultimul timp. Este vorba despre un Altar de vară, o cameră mortuară, un oficiu parohial și alte lucrări care au fost realizate la biserică atât pentru înfrumusețarea lăcașului de cult cât și a curții și a cimitirului parohial. Evenimentul central, totuși, l-a constituit sfințirea raclei, moaștele Sfântului Mucenic Carp. În acest moment, enoriașii, cu ajutorul unor sponsori au reușit să confecționeze o raclă foarte frumoasă în care au fost așezate cu bună cuviință moaștele Sfântului Mucenic Carp. În momentul în care intri în această sfântă biserică îți dai seama că este o biserică frumoasă, curată, împodobită și, mai ales, realizezi că ei au primit cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu, în momentul în care participi la slujbă și vezi evlavia și buna cuviință, rânduiala care există în cadrul slujbei”, a spus Părintele Dumitru Ștefănescu.
Bucurie nemărginită după nouă ani de trudă
Cu emoție și recunoștință, la rândul său, părintele paroh și-a exprimat bucuria prilejuită de sfințirea noii racle, un moment de mare însemnătate spirituală pentru comunitatea creștină a comunei Cernica. De altfel, părintele a încurajat credincioșii să vadă în raclă și în fiecare element nou din biserică nu numai o îmbunătățire fizică a lăcașului de cult, ci și o invitație la o relație mai profundă cu Dumnezeu, la o apropiere de valorile creștine și de viața sfinților. Bucuria sa sinceră a fost vizibilă, fiind un moment de mulțumire pentru darurile spirituale și materiale care au înnobilat acest sfânt lăcaș. ”Când am venit în această parohie, în anul 2015, smerenia Sfântului Carp m-a făcut atent într-un colț, într-o raclă de lemn, mai modestă, raportat la faptele pe care le-a săvârșit, chiar fiind omorât pentru credința în Hristos și pentru cuvântul lui Dumnezeu. Ne-am propus să facem această sfântă raclă și, iată, după nouă ani, prin strădania binecredincioșilor și a binevoitorilor ce au dorit să-și arate evlavia față de prietenii lui Dumnezeu, astăzi, 13 octombrie, am sfințit această raclă. Și restul lucrărilor care au fost sfințite astăzi, au fost realizate tot cu ajutorul credincioșilor. Însă, cea mai mare pondere financiară a aparținut Primăriei și Consiliului Local Cernica, prin grija domnului primar Gelu Apostol. Le mulțumim tuturor și le dorim ca Sfântul Ocrotitor Carp să le dăruiască sănătate și să le lumineze casele și viețile”, a spus părintele Sorin Mircea Popa, parohul Parohiei Cernica. La final, părintele paroh a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rangul de iconom stavrofor. Părintelui coslujitor i-a fost acordat rangul de sachelar, iar principalilor binefăcători ai lăcașului de cult le-au fost înmânate ordine și distincții de vrednicie.
File de poveste
Sfântul Mucenic Carp este unul dintre ocrotitorii bisericii din satul Cernica. De-a lungul timpului, Sfântul Carp a săvârșit numeroase minuni, fiind cunoscut ca un făcător de minuni. Credincioșii care s-au rugat cu evlavie la moaștele sale au mărturisit că au avut parte de tămăduiri ale bolilor, alinarea suferințelor și îmbunătățirea stării spirituale. Se spune că mulți dintre cei care i-au cerut ajutorul au experimentat intervenții divine în momente dificile, având parte de împliniri neobișnuite. De asemenea, se povestește că în timpul slujbelor oficiate în cinstea lui, atmosfera devine deosebit de încărcată de har, iar credincioșii simt o prezență specială, o liniște interioară profundă. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Cernica a fost construită în 1884 și sfințită în 1887. De-a lungul timpului, a trecut prin numeroase lucrări de reparație și restaurare, inclusiv consolidarea structurii, adăugarea unui pridvor și a unei clopotnițe noi. Pictura bisericii a fost refăcută în mai multe etape, ultima restaurare majoră având loc după 1989, sub îndrumarea preotului paroh Melinte Grigore. În anul 1991, în ziua de 3 noiembrie, biserica a fost târnosită de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, care a binevoit a trimite pe Preasfințitul Episcop Roman Ialomițeanul, alături de un numeros și ales sobor de preoți și diaconi, ce au așezat în raclă moaștele Sfântului Mucenic Carp, cu prăznuire la data 13 octombrie, această dată devenind ziua de sărbătorire a celui de-al doilea hram al lăcașului de cult, hramul Sfântului Carp.