Handbal. Echipa feminină a României a pierdut clar returul, scor 17-27, cu Norvegia, din preliminariile Campionatului European din Suedia, după ce, în tur, obținuse acasă o  victorie senzaţională în faţa campioanei mondiale și olimpice, scor 25-20. Cu gândul la turneul preolimpic din Danemarca, România a început meciul cu Norvegia fără patru jucătoare de bază. Neagu, Ungureanu, Elisei și Buceschi au fost menajate, iar acest lucru s-a simțit în jocul tricolorelor. După înfrângerea de la Cluj, norvegiencele au dominat clar prima repriză, încheiată cu scorul de 12-8 pentru campioana europeană en-titre. La final, scorul de pe tabelă arăta 27-17 pentru echipa gazdă, care revine, astfel, pe primul loc în grupă.

 

Tenis. Simona Halep are, până acum, un parcurs bun la turneul de la Indian Wells. După ce în turul 2 a învins-o, fără drept de apel, pe americanca Vania King (6-1/6-1) Halep a obținut și cea de-a doua victorie, 6-2, 6-4, împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova. Cu Makarova, Simona a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din acest an, fiind extrem de rar pusă în dificultate. După un prim set controlat cu autoritate de la 2-2, în care a avut doar 4 erori neforțate, Simona a început perfect și actul secund, reușind rapid un break. Makarova a avut o revenire temporară și a egalat la 2 cu un rebreak și un serviciu solid, apoi s-a mers cap la cap până la 5-4. După ce a solicitat sfatul antrenorului său, Darren Cahill, Halep a câștigat ultimul game cu o lovitură direct câștigătoare. În sferturile de finală, Simona o va întâlni pe Barbora Strycova, din Cehia.

 

 

Atletism. Una dintre cele mai mari atlete ale României și ale lumii, Iolanda Balaș Söter (foto), a încetat din viață vineri, 12 martie a.c., din cauza unei „suferințe severe” potrivit medicilor de la Spitalul Elias. Fosta multiplă campioană la săritura în înălţime a fost înmormântată cu onoruri militare, luni, la Cimitirul Militar Ghencea 1, la ceremonie fiind prezente aproximativ 200 de persoane. Iolanda Balaș a fost dublă campioană olimpică, în 1960 la Roma și 1964 la Tokyo și a stabilt, între 1956 și 1961 nu mai puțin de 14 recorduri mondiale, de la 1,75 la 1,91 metri, reușind, totodată, 140 de victorii consecutive. În 2012, ea s-a numărat printre primii sportivi incluși în IAAF Hall of Fame.