HANDBAL. Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, spune că sunt şanse mici ca meciul cu ETO Gyor, din semifinalele Ligii Campionilor, să se dispute la Romexpo Bucureşti. ”Dacă vom schimba locul, va trebui să anunţăm la Federaţia Europeană de Handbal până la finalul acestei săptămâni. Se pare că varianta Romexpo va pica, am înţeles că acolo va fi un concert exact în acea perioadă.”, a spus Berbecaru. Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat grupa a doua principală pe locul secund, urmând să întâlnească la 6/7 aprilie, pe teren propriu, formaţia ungară ETO Gyor. Returul va avea loc la 13/14 aprilie, în Ungaria. 

RUGBY. România şi Georgia au terminat la egalitate, 9-9 (6-6), ultimul meci din ediţia 2013 a Cupei Europene a Naţiunilor la rugby (CEN), remiza trimiţând trofeul la Tbilisi, deşi ambele naţionale au acumulat la final acelaşi număr de puncte. Atât România, cât şi Georgia au câştigat celelalte patru meciuri disputate anterior, dar georgienii au reuşit să o facă la o diferenţă mai mare şi, astfel, au câştigat competiţia. La următoarea ediţie, cea din 2014 va avea loc returul CEN. La final se cumulează punctele adunate în cei doi ani, iar la Cupa Mondială din Anglia (2014) merg primele două clasate, în timp ce locul 3 se duce în baraj. 

GIMNASTICĂ. Flavius Koczi a cucerit medalia de aur în finala de la sol, la Internaţionalele Franţei, competiţie care reprezintă şi o etapă de Cupa Mondială FIG. Totodată, şi Diana Bulimar a cucerit medalia de argint în finala de la sol, la aceeaşi competiţie. Iniţial, România a trecut-o pe listă şi pe Larisa Iordache, dar gimnasta nu a mai făcut deplasarea, din cauza unei accidentări uşoare. La Internaţionalele Franţei, ajunse la a 19-a ediţie şi desfăşurate în La Roche-Sur-Yon, au participat 100 de sportivi, din 30 de ţări, printre aceştia numărându-se campioni olimpici, mondiali şi europeni.