Începând cu data de 20 ianuarie 2017, au intrat în vigoare noile valori ale tarifului de utilizare a rovinietei a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Tarifele au rămas neschimbate doar pentru autoturisme.
Așadar, pentru această categorie de autovehicule, tarifele vor fi de 3 euro pe 7 zile, 7 euro pe 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile, respectiv 28 de euro pentru 12 luni. Pentru vehiculele de transport marfă cu Masa Totală Maximă Autorizată (MTMA) mai mică de 3,5 tone, noile tarife de rovinietă sunt: 6 euro pe 7 zile, 16 euro pe 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile, respectiv 96 de euro pentru 12 luni. Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, noile tarife de rovinietă sunt: 4 euro pentru o zi, 16 euro pe 7 zile, 32 de euro pe 30 de zile, 92 de euro pentru 90 de zile, respectiv 320 de euro pentru 12 luni.
Rovinieta, mai scumpă pentru vehiculele de mare tonaj
Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA cuprinsă între 7,5 și 12 tone, noile tarife de rovinietă sunt: 7 euro pentru o zi, 28 de euro pe 7 zile, 56 de euro pe 30 de zile, 160 de euro pentru 90 de zile, respectiv 560 de euro pentru 12 luni. Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 12 tone și cu maximum trei axe (inclusiv), noile tarife de rovinietă sunt: 9 euro pentru o zi, 36 de euro pe 7 zile, 72 de euro pe 30 de zile, 206 euro pentru 90 de zile, respectiv 720 de euro pentru 12 luni. Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 12 tone și cu minimum patru axe (inclusiv), noile tarife de rovinietă sunt: 11 euro pentru o zi, 55 de euro pe 7 zile, 121 de euro pe 30 de zile, 345 de euro pentru 90 de zile, respectiv 1.210 euro pentru 12 luni.
Și transportul de persoane va fi afectat de scumpirea rovinietei
Pentru vehiculele de transport de persoane cu un număr de scaune (inclusiv șofer) cuprins între 9 și 23, noile tarife de rovinietă sunt: 2 euro pentru o zi, 20 de euro pe 7 zile, 52 de euro pe 30 de zile, 120 de euro pentru 90 de zile, respectiv 320 de euro pentru 12 luni. Pentru vehiculele de transport de persoane cu mai mult de 23 de locuri (inclusiv șofer), noile tarife de rovinietă sunt: 7 euro pentru o zi, 35 de euro pe 7 zile, 91 de euro pe 30 de zile, 210 euro pentru 90 de zile, respectiv 560 de euro pentru 12 luni.
„Până la finalizarea condiţiilor tehnice de implementare cu operatorii de telefonie mobilă din România a noilor categorii (G si H), emiterea rovinietelor prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) se va putea realiza doar pentru categoriile A, B, C, D, E, F. La momentul la care vor fi definitivate condiţiile tehnice pentru implementarea serviciului de emitere roviniete prin SMS pentru categoriile G și H, CNAIR va informa utilizatorii reţelei de drumuri naţionale cu privire la acest aspect”, se arată în comunicatul CNAIR.
De asemenea, compania mai precizează că rovinietele achitate anterior datei de 20 ianuarie 2017 își menţin valabilitatea.