Investiția permite elevilor trecerea de la trei schimburi la doar două, îmbunătățind calitatea actului educațional

Educația școlară din Otopeni traversează una dintre cele mai importante transformări din ultimii 20 de ani. Inaugurarea noii clădiri a Liceului Teoretic „Ioan Petruș” marchează nu doar o extindere a infrastructurii școlare, ci și o mai bună organizare a activității educaționale: elevii trec de la trei la două schimburi. Această reorganizare, așteptată deopotrivă de elevi, părinți și cadrele didactice, se traduce ­într-un program mai bine echilibrat, mai sănătos și mai eficient.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 773, ediția print

Primarul orașului Otopeni, Silviu ­Constantin Gheorghe, a explicat că investiția nu reprezintă doar un proiect edilitar, ci o dovadă concretă că administrația locală își respectă promisiunile. „Era o promisiune mai veche pe care am ­făcut-o în fața comunității. Am reușit să o respectăm și să aducem un câștig real pentru cei aproximativ 3.100 de copii care învață în oraș. Am creat o clădire modernă, sigură și eficientă energetic, care le oferă elevilor și profesorilor un mediu adaptat standardelor europene. Educația este prioritatea noastră, pentru că de aici începe viitorul orașului”, a declarat edilul.

O clădire modernă, la cele mai înalte standarde

Noul corp al liceului a fost gândit de la început ca un spațiu complet, care să răspundă tuturor cerințelor educației contemporane. Cu regim de înălțime P+2 și o suprafață desfășurată de peste 2.000 de metri pătrați, clădirea include zece săli de curs luminoase și spațioase, patru laboratoare de științe, bibliotecă, sală de lectură, cancelarie, cabinete administrative, cabinet medical, izolator, grupuri sanitare moderne și spații tehnice. Coridoarele largi, mobilierul individual și dulapurile sub cheie oferă elevilor un confort sporit și un sentiment de apartenență.

Dotările tehnologice au fost realizate atât din bugetul Consiliului Local și al Primăriei Otopeni, cât și prin fonduri PNRR. Fiecare sală are tablă interactivă, infrastructură IT completă și mobilier adaptat cerințelor actuale. La parter se află zona administrativă și medicală, iar la etajele superioare, câte cinci săli de clasă și două laboratoare, astfel încât activitatea educațională să fie distribuită uniform.

Pe lângă partea educațională, clădirea este un exemplu de eficiență energetică. Proiectată la standarde nZEB, aceasta este dotată cu panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și panouri solare pentru apă caldă. Fațada este izolată cu vată bazaltică, tâmplăria este din aluminiu de ultimă generație, iar sistemele de climatizare asigură aer purificat permanent. Senzorii de fum, hidranții interiori și ușile antiincendiu completează infrastructura de siguranță, astfel încât elevii să beneficieze de cele mai bune condiții.

Primarul Silviu Constantin Gheorghe subliniază că investiția a fost gândită nu doar în termeni practici, ci și estetici. „Exteriorul este cochet și elegant, curtea a fost reamenajată, iar interiorul respectă toate normele impuse de sănătatea publică și ISU. Am ținut să facem o clădire frumoasă, aerisită și luminoasă, pentru că școala trebuie să fie un loc unde copiii vin cu bucurie. Nu este suficient să construiești ziduri, trebuie să creezi un mediu care să inspire și să motiveze”, a afirmat edilul.

Liceul Teoretic „Ioan Petruș”, de la tradiție la modernitate

Liceul Teoretic „Ioan Petruș” are o istorie care se confundă cu dezvoltarea modernă a Otopeniului. Prima clădire a fost inaugurată în 2003, purtând numele profesorului Ioan Petruș, personalitate marcantă a comunității și un simbol al educației locale. De atunci, liceul s-a extins treptat, adăugând noi corpuri pentru ciclul primar și gimnazial, dar și spații modulare provizorii pentru a face față numărului tot mai mare de elevi.

Creșterea populației școlare a fost spectaculoasă. Otopeni a devenit în ultimii 15 ani un oraș atractiv pentru familiile tinere, iar numărul copiilor a crescut proporțional cu dezvoltarea cartierelor rezidențiale. De la câteva sute de elevi în primii ani, astăzi, în sistemul educațional public din oraș învață peste 3.100 de copii, de la grădiniță până la liceu. Această presiune a dus la organizarea cursurilor în trei schimburi, ceea ce a creat dificultăți atât pentru elevi, cât și pentru părinți și profesori.

Prin noul corp inaugurat recent, această situație a fost depășită. Capacitatea școlii a crescut cu aproximativ 250 de locuri, ceea ce a permis trecerea la două schimburi. Această modificare nu este doar un detaliu administrativ, ci un pas decisiv pentru calitatea educației. Elevii vor avea programe mai stabile, vor putea să își organizeze mai bine timpul de studiu și activitățile extracurriculare, iar profesorii își vor desfășura activitatea într-un ritm firesc.

În paralel, Liceul Teoretic „Ioan Petruș” se mân­drește cu rezultate constante: promovabilitatea la Bacalaureat depășește 80%, iar elevii obțin frecvent note bune la Evaluarea Națională, care le permit să acceadă la școli de prestigiu. Această performanță dovedește că infrastructura și dotările moderne sunt completate de o echipă didactică pregătită și motivată.

Planuri ambițioase pentru viitor

Primăria Otopeni nu se oprește la acest proiect. Administrația are deja în lucru două proiecte majore, fiecare reprezentând un complex educațional complet, în cartierele Odăi și Otopenii de Jos. Fiecare dintre acestea va cuprinde o școală gimnazială ­
0–VIII, o grădiniță cu program prelungit și un centru afterschool, completate de două baloane presostatice pentru sport și parcuri moderne.

În prezent, școala gimnazială este în stadiu de proiect tehnic și ar putea intra în procedură de licitație pentru execuție anul viitor, după aprobarea bugetului. Grădinițele și afterschool-urile sunt în faza de studiu de fezabilitate și vor fi transformate în proiecte tehnice odată cu noul buget. „Am gândit aceste centre direct în cartierele mari care s-au dezvoltat în ultimii 10–15 ani, pentru a aduce educația aproape de casele oamenilor. Nu mai putem strânge totul în zona centrală, unde traficul este sufocat. Noile complexe vor înlesni viața copiilor și a părinților și vor continua direcția de modernizare a întregii rețele educaționale”, a explicat primarul.

În paralel, toate unitățile de învățământ preșcolar și școlar din oraș au fost modernizate. Grădinițele au beneficiat de lucrări ample de igienizare, schimbări de pardoseli, reamenajări de curți și locuri de joacă, iar școlile au fost dotate cu mobilier și echipamente noi. Liceul dispune de o bază sportivă modernizată recent, cu balon presostatic, suprafață sintetică multifuncțională și sisteme de încălzire și climatizare, ceea ce îi oferă statutul unei instituții complet pregătite pentru nevoile actuale.

Pentru administrația locală din Otopeni, inves­tițiile în educație nu sunt privite ca simple proiecte de infrastructură, ci ca un fundament al dezvoltării comunității. Într-un oraș aflat în plină expansiune, cu lucrări ample de infrastructură precum magistrala M6 de metrou, prioritizarea educației transmite un mesaj clar: viitorul se construiește prin copii.

„Ne-am ținut de cuvânt și am arătat că promisiunile pot fi respectate. Copiii, părinții și profesorii merită cele mai bune condiții, iar noi vom continua să le oferim. Educația este cea care decide direcția în care va merge orașul nostru”, a subliniat primarul Silviu Constantin Gheorghe.

Prof. Viorica Hera, directorul Liceului Teoretic ”Ioan Petruș”:

”Există o frumusețe aparte în fiecare început. O promisiune nerostită. O vibrație subtilă, pe care o simți în aerul proaspăt al dimineților de toamnă, când pașii copiilor umplu din nou curtea școlii. Nu e doar un nou an școlar – e un nou prilej de a construi, de a reînnoi încrederea, de a da sens efortului colectiv.

Anul acesta, începutul e cu atât mai luminos, cu cât liceul nostru s-a îmbogățit cu un nou corp de clădire: zece săli de clasă moderne, primitoare, spații care nu sunt doar funcționale, ci poartă în ele promisiunea unor ani de formare și descoperire. Fiecare sală e o fereastră deschisă spre viitor, un loc unde cunoașterea prinde rădăcini și prinde aripi.

Știm cu toții că școala nu e un drum neted. Adevărata educație presupune efort, răbdare,  dar întotdeauna speranță. Dificultățile nu lipsesc, ele sunt firești, fac parte din realitatea oricărei instituții vii. Dar ceea ce ne definește este modul în care alegem să le întâmpinăm.

În liceul nostru, fiecare provocare devine un pretext pentru a învăța, a ajusta, a deveni mai buni. Pentru că nu ne dorim perfecțiunea, ci autenticitatea și progresul continuu.

Și da, rezultatele vorbesc: note de 10 la examenele naționale, premii I la olimpiade și concursuri, recunoaștere la nivel județean și național. Dar, dincolo de statistici, ceea ce ne bucură cu adevărat este că acești tineri învață nu doar pentru note, ci pentru viață. Pentru a deveni oameni întregi, lucizi, implicați.

Această evoluție nu ar fi posibilă fără sufletul școlii: cadrele didactice. Avem privilegiul de a lucra alături de oameni valoroși, pasionați, care știu că adevărata educație începe cu înțelegerea sufletului copilului. Profesorii noștri nu transmit doar informații, ci modelează caractere.

Privim spre acest nou început cu recunoștință și cu dorința sinceră de a nu pierde esențialul: că școala este, în fond, o mare întâlnire între suflete – ale celor care învață și ale celor care dăruiesc din ei, zi de zi”.