@ Parcul de la Dumitrana prinde contur @Cetățenii pot trimite donații pentru primul muzeu al orașului
“Deși binele este același pentru individ și pentru comunitate, totuși, lucru mai mare și mai perfect trebuie să fie a întemeia și a păstra binele comunității”, spunea marele filosof Aristotel. Și, e drept, fiecare dintre noi ne gândim la binele nostru, al celor apropiați nouă, la binele comunității în care trăim, la creșterea calității vieții, la dezvoltarea orașului nostru, fără de care nu ar exista viitor.
Articol apărut in Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 526
”În primul mandat de primar al orașului Măgurele am încercat, prin toate proiectele derulate pentru comunitate, pentru acest oraș, să pun bazele BINELUI comunității noastre. Cred cu tărie că, împreună, în echipă, am reușit asta și de aceea mi-ați fost alături și pe 27 septembrie, când mi-ați acordat cel de-al doilea mandat de primar, validat la finele săptămânii trecute, prin depunerea jurământului de învestitură. Vă mulțumesc, dragii mei, pentru încrederea și pentru susținerea acordate, vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături și vă chem să îmi fiți alături și în următorii 4 ani, pentru că BINELE acestei comunități trebuie păstrat. Și poate fi păstrat doar printr-o continuă dezvoltare, prin finalizarea tuturor proiectelor începute deja și prin derularea altora, noi, care să facă din Măgurele un oraș cu adevărat al viitorului. Pentru mine, depunerea jurământului pentru un nou mandat de primar reprezintă un nou început spre care privesc cu speranță și cu încrederea că împreună, uniți, vom face din orașul nostru cel mai frumos și prosper oraș din județul Ilfov. Iar speranța, încrederea și idealurile mele izvorăsc din fapte, din rezultatele proiectelor pe care le-am dus la bun sfârșit sau care sunt în derulare și pentru care am găsit soluții împreună”, este mesajul adresat cetățenilor de către primarul reales al orașului Măgurele, Narcis Constantin.
Edilul a precizat că programul său pentru ca Măgurele să continue să se dezvolte și în următorii 4 ani este dictat de nevoile pe care le-a identificat împreună cu cetățenii, fie în timpul nenumăratelor dezbateri publice pe care le-a organizat, fie în timpul nenumăratelor întâlniri pe care le-a avut de la începutul primului său mandat de primar.
”Pentru a răspunde așteptărilor voastre, pentru a ne vedea împlinite visurile, este nevoie să fim uniți, să demonstrăm că suntem cu adevărat o comunitate, că suntem dedicați și implicați pentru orașul în care ne-am născut, trăim sau muncim zi de zi, pentru orașul în care cresc copiii noștri. Proiectele pe care le-am gândit deja pentru Măgurele și pentru care am atras fondurile externe necesare, fie că vorbim despre fonduri europene, fie că vorbim despre fonduri guvernamentale, vizează toate planurile vieții noastre”, subliniază primarul.
Educația și cultura vor continua să fie priorități
Educația și Cultura reprezintă cu adevărat viitorul și ilustrează modul în care comunitatea din Măgurele este construită. La acest capitol, am fost incluse:
@ O grădiniță cu program prelungit pentru cel puțin 80 de copii, ce trebuie construită în Vârteju. Proiectul, în valoare de 3,5 mil. lei, e finanțat din fonduri europene.
@ O creșă cu o capacitate de 45 de locuri pe str. Bujorilor, care urmează să fie realizată tot din bani europeni. Valoarea proiectului: 4.802.501 lei.
@ 4 creșe trebuie amenajate în Măgurele, Dumitrana, Vârteju și Aluniș. Proiectul în valoare 4.757.649 lei include și cursuri de educație parentală și este finanțat din fonduri europene.
@ Școala Generală și Liceul Teoretic “Horia Hulubei” dotate cu table inteligente, noi tablete, videoproiectoare și computere.
@ Direcția Culturală a Orașului Măgurele, Muzeul Orașului Măgurele și Biblioteca Orașului Măgurele vor fi înființate și trebuie să fie accesate și în spațiul virtual.
@ Clubul Copiilor Măgurele va fi extins cu un sediu nou. Cursurile vor fi în continuare gratuite. Va crește și numărul disciplinelor de studiu.
@ Biserica Dumitrana. Construirea lăcașului de cult este în derulare.
Infrastructura reprezintă calitatea vieții
Infrastructura edilitară, rutieră sau de transport public face să crească calitatea vieții tuturor locuitorilor acestui oraș. De aceea, rețelele de alimentare cu apă și de canalizare vor fi extinse și reabilitate din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Cu o valoare estimată de 67.798.302,29 lei fără TVA, proiectul “Reabilitare și extindere rețele alimentare cu apă, rețele de canalizare, stații de pompare apă uzată în Măgurele” este parte a “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov” derulat de Consiliul Județean (CJ) Ilfov.
@ Rețelele de distribuție a gazelor vor fi extinse în cartierele noi, tot prin POIM.
@ Rețeaua de iluminat stradal va fi extinsă. Proiectul, în valoare de 5.809.211 de lei, e finanțat din fonduri europene.
@ Străzile de pământ vor fi asfaltate.
@ Trotuare, podețe, șanturi acoperite vor fi amenajate pe toate drumurile locale.
@ Serviciul de transport public va continua să fie cofinanțat lunar de la bugetul local, iar transportul pentru elevi, pensionari și persoane cu handicap va fi în continuare subvenționat. În plus, noi linii de autobuze vor fi introduse.
Orașul viitorului înseamnă, totodată, respect pentru mediu
”Iar un mediu sănătos înseamnă reducerea poluării, regenerare urbană, colectare selectivă a deșeurilor, spații verzi, parcuri și proiecte de împădurire pentru creșterea calității aerului”, punctează primarul Narcis Constantin. Prin urmare,
@ 7 blocuri sunt reabilitate pentru reducerea consumului de energie și, implicit, pentru scăderea gradului de poluare. Proiectul este în derulare.
@ Regenerarea urbană se realizează deja prin salubrizare și crearea de spații verzi pentru fiecare bloc, dar și prin reabilitarea aleilor pietonale dintre blocuri. 10.000 mp de spații verzi au fost amenajați în ultimii ani.
@ O grădină urbană va fi amenajată în zona centrală.
@ Colectarea selectivă a deșeurilor va fi eficientizată în zonele de blocuri, prin construirea unor platforme subterane, unde accesul se va face cu un card personal, iar taxarea, prin sistem de cântărire. În zonele de case, taxarea se va realiza după cântărirea individuală a pubelelor.
@ Microbuze școlare electrice vor fi achiziționate pentru reducerea poluării.
@ Parcul Dumitrana – care înseamnă 6 ha de spații verzi, teatru de vară, terenuri de tenis și multifuncționale, piste pentru role și biciclete – va fi finalizat.
@ Piste de biciclete și alei de promenadă iluminate vor fi construite, din zona centrală până la Parcul Dumitrana (străzile Călugăreni, Duzilor, Ștrandului).
@ Un nou parc cu terenuri de sport și locuri de joacă, pe lângă zona verde, va fi amenajat pe malul râului Ciorgârla, în Vârteju.
O listă plină de proiecte
Lista proiectelor este mult mai lungă, pentru că include proiecte sociale (vor fi acordate în continuare tichete sociale, burse sociale pentru elevi și se va înființa Clubul Pensionarilor), proiecte dedicate tinerilor (locuințe construite prin programul ANL, noi locuri de muncă, create prin atragerea de investitori, cursuri de dezvoltare personală, organizate la Centrul Cultural Aluniș, burse de merit, asigurate pentru elevii merituoși), dar și mediului de afaceri (Parcul Industrial Măgurele va fi construit pe un teren de 18 ha, pe șos. București-Măgurele, iar infrastructura în zona industrială va fi dezvoltată prin asfaltări, realizarea de rețele de alimentare cu apă și canalizare, iluminat public).
”Viața orașului nostru se rezumă, în cele din urmă, la viața fiecăruia dintre noi”
”Dragii mei, putem dezvolta toate aceste proiecte doar cu aportul fiecăruia dintre voi, pentru că viața orașului nostru se rezumă, în cele din urmă, la viața fiecăruia dintre noi. Fiecare dintre noi aparține acestei comunități, iar, în final, viitorul acesteia depinde exclusiv de acțiunile, dorințele și aspirațiile noastre. Unitatea, empatia, înțelegerea, curajul, efortul, dedicarea personală, implicarea – toate acestea vor face din comunitatea noastră o comunitate puternică, o comunitate a viitorului care va construi un Măgurele al viitorului. Împreună vom reuși! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, mai spus, în mesajul său, primarul Narcis Constantin.
”Pentru a cunoaște cu adevărat istoria orașului”
Primarul a reamintit faptul că Măgurele poate avea, în sfârșit, primul său muzeu, care va fi deschis în clădirea încărcată de istorie a fostei școli din Aluniș ce va găzdui Direcția Culturală a orașului.
”Refacerea istoriei acestui loc pe care îl iubim, în care ne-am născut, trăim, muncim și ne creștem copiii reprezintă, pentru mine, și sper că și pentru voi, cei care faceți parte din această comunitate, unul dintre cele mai importante proiecte, un proiect de suflet care a început în urmă cu mai bine de un an prin restaurarea vechilor edificii ale școlii și grădiniței din Aluniș. Este important să cunoaștem cu adevărat istoria acestor locuri unde familiile noastre au conviețuit și au împărtășit emoții, speranțe, tradiții, obiceiuri, cunoștințe, moștenite de la bunici și străbunici. Pentru că, doar cunoscându-ne istoria, știind cine ne sunt străbunii, ne putem construi viitorul. Pentru că istoria ne va aduce împreună, ne va uni și avem nevoie cu toții de unitate acum, mai mult ca oricând. Fiecare dintre noi poate contribui la refacerea istoriei și la construcția muzeului orașului punând la temelia acestuia câte «o cărămidă» reprezentată fie de o fotografie veche, care ne va face să descoperim o fărâmă din trecutul nostru, fie de un document vechi – o scrisoare de dragoste sau o epistolă transmisă de pe front de străbunicul -, fie un costum popular lucrat cu migală cu zeci de ani în urmă, fie un obiect vechi, transmis din generație în generație, care poate fi expus și admirat de întreaga comunitate”, a spus edilul.
Donațiile pot fi transmise către Primăria Orașului Măgurele. Chiar dacă fotografiile sunt într-o stare avansată de degradare, ele pot fi reconstituite de specialiști și expuse.
”Într-una din sălile de clasă se va veni cu o fundamentare legată de identitatea orașului și de primele apariții documentare, de personalitățile care au trecut pe aici, de ceea ce înseamnă Măgurele de la prima apariție documentară și până astăzi, pe plan cultural școlar, despre oamenii care au trăit, aici, din punct de vedere etnic, religios. În această sală am dori să îmbinăm toate aceste elemente importante ale existenței oamenilor aici. Chiar să vorbim și despre săpăturile arheologice.
Într-o altă sală de clasă se va face o sală de ședință unde vor avea loc diverse cursuri, în special pentru dezvoltare personală, pe diverse teme (rutiere, colectare selectivă, mediu, calitatea aerului, sănătate etc.) Totodată acolo se vor putea oficia și căsătorii. Clădirea are specific românesc, cu arhitectură românească, decorul este în spirit tradițional românesc. Tot ansamblul va deveni sediul Direcției Culturale a orașului Măgurele”, spune ediul.
Investiție de peste 5 milioane de euro pentru Parcul Dumitrana
Am aflat că prinde contur noul Parc Dumitrana, realizat în baza unui proiect cu fonduri europene, în valoare totală de peste 5 milioane de euro. Lucrările avansează în ritm susținut, astfel că întreaga comunitate din Măgurele se va bucura, în curând, de cel mai mare nou parc construit în ultimii ani în județul Ilfov. Pentru aceasta, tot terenul a fost curățat și a fost îndepărtată vegetația spontană. Au fost realizate fundațiile clădirilor administrative, vestiarelor și toaletelor. Se lucrează la cei câțiva kilometri de drum din jurul parcului: au fost efectuate săpăturile pentru terasament, în unele locuri chiar până la 1 metru adâncime, au fost așternute straturile de balast și nisip și au fost montate bordurile. Edilul spune că prin realizarea Parcului Dumitrana vor fi redate comunității peste 6 hectare de spații verzi și vor fi create noi zone de odihnă și de recreere și spații de joacă moderne. De asemenea, vor fi construite 3 terenuri de tenis și 2 terenuri multifuncționale, pistă de biciclete și pistă pentru role, va fi amenajat un parc pentru role și skateboard, vor fi construite vestiare pentru sportivi, vor fi amenajate foișoare și o zonă pentru grătare și vor exista zone de recreere și pentru persoanele cu dizabilități. Pentru peisagistică se vor folosi plante de talie mare, precum foioasele și rășinoasele.
Pe locul unde este amenajat Parcul de la Dumitrana, a funcționat fostul ștrand Dumitrana care a fost desființat odată cu sistematizarea râului Argeș. Terenul a devenit o zonă insalubră în care oamenii aruncau gunoaie.
”L-am salubrizat, iar lucrările au început în vara anului 2020. Sunt mulțumit de stadiul lucrărilor, pentru că echipele se mișcă și cred că va deveni o zonă verde nu doar pentru locuitorii din Măgurele, ci și din zonele limitrofe. De remarcat că din 6 hectare, doar 10 la sută vor fi acoperite cu beton, restul vor fi cu verdeață”, a mai spus primarul.