 Fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir, a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare și spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, Dragomir fiind acuzat și de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal.

 Mijlocașul Bănel Nicoliţă se află în atenţia clubului SSC Napoli, care caută un jucător liber de contract ce poate evolua în banda dreaptă, după accidentarea lui Lorenzo Insigne, a anunţat site-ul napolitoday.it.

 Tehnicianul Flavius 

Stoican și-a reziliat contractul cu FC Dinamo, locul său urmând a fi luat, cel puțin până în pauza de iarnă, de Ionel Dănciulescu (foto).

 Cluburile care intră în insolvenţă vor fi penalizate cu câte șase puncte, a stabilit Comitetul Executiv al FRF, această sancţiune aplicându-se în ediţia de campionat în care grupările primesc din partea instanţei decizia de deschidere a procedurii.

 Antrenorul formaţiei Rapid, Marian Rada, a intenţionat să demisioneze în cursul acestei săptămâni pentru a crea un șoc la echipă, dar a fost rugat să rămână până la pauza competiţională din iarnă, când vor avea loc schimbări, atât în staful tehnic, cât și la nivelul conducerii.