Gigi Becali speră ca din primăvară, dacă alianţa USL, din care face parte, va câștiga alegerile parlamentare, stadionul din Ghencea să-i fie cedat pe o perioadă de 49 de ani, el dorind să modernizeze arena la nivel de cinci stele și să construiască un hotel.
FC Rapid a anunţat că noul antrenor al echipei giuleștene este Marian Rada, conducerea grupării hotărând să rezilieze contractul tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău.
Fostul impresar Dumitru Tudor, care fusese reţinut pentru șantajarea soţilor Reghecampf, va fi cercetat în libertate, a decis Judecătoria Sectorului 2, care a res-pins propunerea procurorilor de arestare preventivă, dispunând însă interdicţia de a părăsi ţara.
Cristan Chivu a vorbit despre retragerea de la naţională, afirmând că are o datorie morală faţă de Răzvan Lucescu pentru că l-a lăsat la greu și că fostul selecţio-ner a fost singurul care i-a luat apărarea în momentele grele prin care a trecut.
* Președintele Ligii Profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, a discutat deja cu conducătorul FRF, Mircea Sandu, ideea reducerii numărului de echipe din prima ligă de la 18 la 16, avându-se în vedere pe viitor o reducere la 14 sau chiar 12 formaţii.