O navă cu 69 de migranţi clandestini de origine irakiană a fost interceptată în această dimineaţă, de poliţiştii de frontieră, în largul Portului Mangalia. Nava a fost escortată în port, la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru verificări.

 

Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Păsat, a explicat că nava de patrulare MAI 3057, din cadrul Grupului de Nave Mangalia a fost alertată azi dimineață în jurul orei 07:00, prin Sistemul Integrat de Supraveghere la Marea Neagra — SCOMAR, pentru a intercepta o ambarcațiune suspectă ce naviga pe Marea Neagră, la aproximativ 10 mile marine est de localitatea Mangalia, îndreptându-se către țărm.

„Nava suspectă, sub pavilion Turcia, și-a continuat drumul și s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de migranți, drept urmare, o navă a Gărzii de Coastă a intervenit interceptând și ulterior escortând ambarcațiunea în port, la sediul Grupului de Nave Mangalia”, a spus purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Păsat.

După primele cercetări efectuate de ploţiştii de frontieră, rezultă că nava Emek 1, era condusă de doi facilitatori pentru migranți clnadestini, unul de origine bulgară și celălalt de origine cipriotă. La bordul acesteia se aflau 69 de irakieni, dintre care 30 sunt bărbați, 10 femei și 29 sunt copii.