”Felicitări cadrelor didactice și copiilor! Felicitări conducerii școlii din comuna noastră!”, a transmis viceprimarul Florin Covaci, vineri, 27 octombrie, după ce a participat la Școala Gimnazială Nr. 1 Mogoșoaia, la evenimentul ”Recolta Toamnei”, organizat de echipa de la grădiniță, prilej de deschidere a proiectului național GRLI – Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 676
”M-am bucurat să văd copii fericiți, o energie pozitivă și o atmosferă frumoasă, așa cum trebuie să fie într-o comunitate unită”, a precizat viceprimarul comunei Mogoșoaia, Florin Covaci. Și a avut, edilul, cu adevărat motive să fie bucuros pentru că evenimentul a evidențiat lucrurile frumoase care se întâmplă în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mogoșoaia. Mai mult, evenimentul ”Recolta Toamnei” organizat într-o frumoasă zi de toamnă, cu implicarea copiilor, a profesorilor și a parinților a demonstrat implicarea comunității și a autorităților pentru ca procesul educațional al copiilor, indiferent de vârstă, să fie unul de valoare.
”Acest proiect îi ajută pe copii pentru o dezvoltare optimă, pe toate planurile, să experimenteze mediul și să învețe”, ne-a declarat coordonator pe grădiniță, profesor învățământ preșcolar, Ileana Cristiana Posnaeș, care a implementat efectiv proiectul GRLI la Mogoșoaia, cu sprijinul cadrelor didactice și al personalului auxiliar al unității de învățământ preșcolar. A fost un prilej important pentru cei prezenți să se bucure împreună de deschiderea acestei grădini unde copiii vor putea folosi materiale din natură pentru a învăța și a se juca.
Prof. Luminița Elena Sandu, inspector pentru educație timpurie, a mulțumit Consiliului Local pentru implicare și grădinița nouă, frumoasă, unde calitatea actului educațional este ridicată.
Evenimentul de inaugurare a fost un bun prilej pentru ca cei mici să emoționeze audiența cu poezii și cântece. Pentu ”târgul” Recolta Toamnei au fost aduse tot felul de obiecte tradiționale cu scopul de a le insufla copiilor ideea de tradițional, astfel încât aceștia să înțeleagă cum se făcea pe vremuri o șezătoare, cum se culegea porumbul, se curăța și se spuneau tot felul de povești frumoase.
„Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare”, pe scurt GRLI, presupune crearea unor spații speciale în curtea grădiniței și organizarea unor activități în aer liber care vor relaxa psihic și emoțional copiii, pregătind organismul pentru efort intelectual sau pentru a-l relaxa după un efort. În curtea unității de învățământ preșcolar se amenajează un spațiu interactiv, unde au loc activități liniștitoare și de dezvoltare a personalității, a inteligenței emoționale și nu numai. În funcție de vreme, grupele de preșcolari petrec timp de calitate folosind cât mai multe elemente din natură.
O Grădină de Relaxare, Liniște și Învățare înseamnă zonă de liniștire amenajată cu măsuțe cu nisip kinetic și nisipare pentru greblat nisipul, în scop terapeutic, de liniștire a copilului; zona de relaxare – dispunând de saltele și pernuțe, pentru un confort sporit al copilului care să-l îndemne la răsfoirea cărților specifice vârstei lui; zona de învățare propune preșcolarilor o învățare activă, interdisciplinară și colaborativă, îmbinând sarcini de lucru artistice cu cele practic-gospodărești, psiho-motrice și bineînțeles, cele care urmăresc dezvoltarea cognitivă a preșcolarilor, realizându-se astfel o dezvoltare plenară a copilului, prin intermediul jocului și a binedispoziției, prin redescoperirea naturii, în afara sălii de grupă. Cea de a patra zonă, care se numește ”Pereții ne surprind” este o expoziție cu imagini ale preșcolarilor din timpul activitățiilor didactice și cu lucrările artistice ale acestora.
Proiectul Național ”Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare” se desfășoară în colaborare cu Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Asociația Creștini Craiova și este coordonat la nivel național de Silvia Breben, iar la nivelul județului Ilfov de Violeta Cojocaru. Obiectivele principale ale proiectului sunt: amenajarea spațiului educațional, exterior al grădiniței conform nevoilor de mișcare, învățare și relaxare a preșcolarilor, în parteneriat cu părinții, promovarea educației outdoor și dezvoltarea holistică a copilului.