O tânără româncă se află pe lista celor 40 de oameni, din lumea-ntreagă, ce doresc să ajungă pe Marte și să rămână, pentru a coloniza planeta. Și are toate șansele de reușită. A trecut deja de primele trei probe la care a fost supusă, în cadrul proiectului Mars One.

 

Andreea, o tânără de 34 de ani, născută în România și stabilită în Canada, este pasionată de tot ceea ce ține de explorarea spațială. Fiind interesată de tot ceea ce are legătură cu Cosmosul, tânăra își dorește cu ardoare să se alăture primilor oameni care, în anul 2024, vor ajunge pe Marte și vor rămâne acolo să aducă viață pe o nouă planetă. “Aș vrea să plec pe Marte pentru că vreau să iau parte, în același timp, la istoria și viitorul omenirii. Mi-ar plăcea să fac parte din echipa care va construi fundația unei noi civilizații. E doar o chestiune de timp până când omenirea va trebui să își găsească un nou habitat, pe o nouă planetă, iar această misiune reprezintă o oportunitate perfectă. Cred că sunt un candidat potrivit pentru această misiune, pentru că sunt independentă, iubesc provocările și sunt suficient de încăpățânată pentru a nu renunța niciodată în fața problemelor, îmi place aventura, îmi place să-mi asum riscuri, sunt curioasă din fire și sunt demnă de încredere”, susține Andreea. Tânăra a trecut cu brio primele trei probe la care a fost supusă, însă va mai avea de parcurs alte câteva runde de selecție. Deocamdată, Andreea urmează un curs pentru a obține licența de pilot autorizat și lucrează ca analist IT, în Canada. Mars One este un proiect privat, care vizează trimiterea primilor oameni pe Marte, pentru colonizarea planetei. În acest proiect s‑au înscris 202.586 de persoane, de pe toate continentele. Doar o sută s-au calificat după cea de-a treia rundă, iar la finalul probelor vor rămâne 40, care vor intra într-un program special de antrenament. Aceștia vor pleca spre planeta Marte, în echipaje de câte patru, din doi în doi ani. Călătoria spre această planetă va dura șapte luni, dar voluntarii nu vor mai avea posibilitatea să revină pe Terra.