E groasă! Mă încearcă din ce în ce mai mult convingerea că omenirea se află într-un moment de răscruce mai cumplit decât cel de-al doilea război mondial, sau decât criza cubaneză a rachetelor. Acum, Europa stă, din nou, pe un butoi de pulbere, ca să folosesc o expresie consacrată. Vlăstarul unui Război Rece, nutrit de criza ucraineană, este gata să se metamorfozeze și să dea naștere unui nou război planetar. Ultimul, cel mai probabil. Nici acum nu sunt convins că decizia Europei de a se apropia din ce în ce mai mult de bârlogul ursului de la Răsărit, prin oferta de cooperare adresată Ucrainei, a fost una înțeleaptă. Strategii politici și militari ar fi trebuit să prevadă reacția violentă și lipsită de scrupule a țarului de la Kremlin. Rezultatul i-a lăsat cu gura căscată pe cei care credeau că Putin va sta cu mâinile în sân văzând că leagănul nației ruse intră pe mâinile Occidentului. Că soldații NATO le vor trimite bezele, din Ucraina, rușilor. Efectele au fost devastatoare și năucitoare pentru Europa. Nimeni nu a luat în calcul faptul că populația rusă din estul Ucrainei este covârșitoare. Nimeni nu a luat în considerare nici profilul psihologic al acestei populații, încă tributară spălării creierelor din perioada comunistă. Cele 7 decenii de comunism și stalinism au lăsat sechele adânci în subconștientul colectiv, la care s-a adăugat și agresiunea nazistă din iunie 1941. O dovadă că așa stau lucrurile ar putea fi și declarația unui combatant separatist de pe frontul din Donbas, care spunea că el nu are nimic cu Ucraina, ci luptă împotriva nazismului și a fascismului, întruchipat de autoritățile pro occidentale de la Kiev! Toată această credință este alimentată cu prisosință de propaganda de la Kremlin. Pe de altă parte, Putin profită de situație, activând agenții FSB din acest teritoriu, pentru a-i transforma în lideri și trimițând, sub camuflajul ajutoarelor umanitare, armament greu, militari și specialiști, pentru a ține sub control regiunea de conflict. Efectele sunt cumplite. Numărul victimelor se apropie de 6.000 de oameni. Ucraina se adâncește într-o criză devastatoare, iar țarul Putin atinge cote de popularitate amețitoare, în rândurile supușilor săi. Rușii sunt, din nou, convinși că Mama Rusia este în pericol de a fi atacată de imperialiștii americani, alături de cei europeni. Iată la ce a dus o decizie prost gândită, într-un moment când pericolul islamist devine tot mai amenințător și pornit să arunce în aer, la propriu, toate instituțiile democrației. În zadar încearcă acum marile cancelarii europene să îmblâzească ursul stârnit din bârlog. Toate acordurile fragile de încetare a focului se prăbușesc unul după altul. Doar dacă ai orbul găinii nu poți să-ți dai seama că Kremlinului îi convine situația, își menține pozițiile de forță și nu are de gând nicio clipă să cedeze. Uneori am impresia, uitându‑mă la imaginile de la ­Minsk că Putin face mișto de cei doi lideri europeni Hollande și Merkel. De aceea, cred că cei doi nu mai au nicio scăpare. Vor trebui să cedeze condițiilor impuse de Moscova. Condiții expuse, sus și tare, de liderul separatiștilor, Pușilin: Ucraina nu are ce căuta în NATO și Europa. Punct. Mai rămâne o întrebare: cum vor înghiți SUA această gălușcă?