Buftea, sâmbătă, 20 iulie. Pomenirea suirii la Cer cea de foc purtătoare a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul ne-a readus printre mulțimea de credincioși care s-au împărtășit cu bucuria hramului Parohiei Săbăreni. Părintele Florin Badea, care păstorește lăcașul de cult cu multă dragoste, și localnicii însetați de credința și tradițiile locului ne-au luminat sufletele și ne-au adus, încă o dată, mărturie despre frumusețea lui Dumnezeu și frumusețea omului chemat la sfințire prin rugăciunea inimii.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 461, ediția print
Cu toții ne așteptam ca, în ziua prăznuirii Sfântului Ilie, soarele să se ascundă printre nori și să lase loc lacrimilor de ploaie. Ca printr-un miracol, însă, la Buftea, localitatea ilfoveană ocrotită de acest mare sfânt al Ortodoxiei, Cerul s-a deschis și parcă ne-a strâns la pieptul său spre îmbogățire spirituală. De la prunci care abia fac primii pași pe drumul creștinătății, până la părinți și bunici care în clipele grele s-au bucurat de binecuvântare Divină sau care încă mai așteaptă ca o minune să le mângâie sufletele împovărate, au adus slavă și închinare marelui profet Ilie Tesviteanul, îngerul înzestrat de Dumnezeu cu o mulțime de daruri spirituale. Ca de fiecare dată, părintele paroh Florin Badea ne-a întâmpinat cu multă dragoste, în biserica frumoasă ca o mireasă, împodobită cu flori înmiresmate și icoane făcătoare de minuni. Apoi, prin slujba înălțătoare și povețele sale luminătoare și întăritoare în credință, a așternut în inimile noastre bucuria rugăciunilor liniștitoare. Orice credincios care s-a rugat în biserica Sf. Ilie Tesviteanul din orașul Buftea, oricât de sărac ar fi fost financiar și material, a plecat acasă mult mai bogat spiritual. Căci, biserica de la Săbăreni este Poarta Cerului, iar rugăciunile rostite aici sunt acoperământul sufletului.
Bucurie sfântă
„Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o vreme frumoasă și, spre bucuria noastră, oamenii au venit în număr mare să se roage alături de noi, în această zi specială, dedicată hramului bisericii. S-a simțit dragostea lor față de rugăciune și credința în Dumnezeu. De fapt, prăznuirea hramului a început încă de aseară, când am avut slujbă de priveghere. Este primul an în care începem praznicul cu slujbă de priveghere în cinstea Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, o slujbă care a început de la orele 18.00 și s-a încheiat la orele 22.00. Astăzi am început cu slujba Acatistului, Ceasurilor și am continuat cu Liturghia și parastasul ctitorilor și a celor ce poartă numele Sf. Ilie. L-am pomenit și pe fostul primar Nicolae Rovinaru, mare iubitor de credință și de neam. Anul acesta, în mod inedit am avut bucuria faptului că s-a alăturat prăznuirii noastre domnul Mircea Măcelaru, care a oferit tuturor celor ce au asistat la rânduielile bisericești o Agapă pe cinste, ca dar pentru hramul bisericuței noastre. Spre deosebire de anii trecuți, biserica Parohiei Săbăreni a întâmpinat marele praznic cu o altă față. Avem un pridvor nou, scări noi, covoare noi și sperăm ca anul viitor, cu binecuvântarea Bunului Dumnezeu, să avem și o catapeteasmă nouă. Cu ajutorul domnului primar Gheorghe Pistol, căruia îi mulțumim din suflet pentru întreaga susținere, nădăjduim că vom reuși să ridicăm, în curtea bisericii, o casă parohială, cu o sală de mese, cu trapeză la parter. Este proiectul nostru de suflet și sperăm să se definitiveze anul viitor. Astăzi, am fost onorați să avem alături de noi oameni frumoși, care au venit cu multă dragoste în sânul bisericii noastre. Încă de la orele dimineții ne-am bucurat de prezența domnului primar Gheorghe Pistol, familiei Bârsan, respectiv, domnului Corneliu Bârsan, primul judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și soției sale, doamnei Gabriela Bârsan, fost președinte al Secției de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, domnului Petre Ionel, ministrul secretar de stat în Ministerul Mediului și vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și domnului Dan Grigore, unul dintre ctitorii bisericuței noastre, nelipsit de la hramurile noastre. Am avut, așadar, alături de noi oameni frumoși care au înnobilat marea sărbătoare creștină a lăcașului nostru. Dumnezeu să le asculte rugăciunile și să-i ocrotească pe toți”, ne-a spus părintele paroh, Florin Badea. De altfel, părintele a ținut să ne amintească și faptul că sărbătoarea Sf. Ilie, cel care a adus numeroși oameni la slujirea adevăratului Dumnezeu, oprind închinarea la idoli, este o chemare pentru ca noi toți să renunțăm la idolii vremurilor noastre și la toate patimile omenești, inclusiv ură, mânie, invidie, desfrânare, privit la televizor și utilizarea tehnologiei inteligente când acestea ajung să fie mai importante decât Dumnezeu, să ne ocupe timpul cu informații care ne îndepărtează de familia creștină, de valorile morale și de Divinitate.
Mica biserică, o mângâiere a creștinilor din Săbăreni
„Construcția unei biserici nu este un act întâmplător, ci o jertfă adusă de ctitor lui Dumnezeu. Familia Grigore și-a pus umărul, banul, palmele și rugăciunile pentru ca biserica să fie astăzi așa cum o puteți vedea, frumoasă, semeață, caldă și primitoare. Nu din fală, nu pentru laudă, ci din dragoste pentru Dumnezeu și pentru oamenii locului. „Desigur, biserica este lăcașul meu de suflet. Vin aici ori de câte ori sufletul îmi cere asta și am bucuria că este păstorită de un preot bun, cu har, un adevărat slujitor al Domnului, care iubește atât credința, cât și oamenii cărora le slujește și încearcă să-i ajute pe toți, după putință. Eu am dorit să le dăruiesc oamenilor o mângâiere pentru suflet, iar părintele desăvârșește totul. Când văd că lăcașul acesta minunat înflorește, sufletul mi se umple de liniște, de mulțumire și de frumos. Îl admir pe părinte pentru că a reușit să facă din această mică biserică o adevărată Casă a Domnului pentru oameni de toate vârstele. Cu voia lui Dumnezeu, sperăm ca în scurt timp să realizăm și casa parohială cu trapeza. Sunt cu sufletul alături de părintele paroh”, ne-a spus Dan Grigore, ctitorul principal al bisericii cu hramul Sfântului Ilie Tesviteanul, din Buftea. Ca semn de prețuire și binecuvântare, credincioșii au primit, din partea părintelui paroh, Acatistul și iconița Sf. Ilie.