Președintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 9 ianuarie, Legea care are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 care prevede că pășunatul animalelor este interzis în timpul iernii.
Astfel, articolul 23 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins. În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzice:
„C) pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie, cu excepţia cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren agricol pe care se pășunează și care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială.
Încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. c) este sancționată cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.484