Ministerul Muncii anunță că, în luna decembrie, pensiile vor fi primite în avans, înainte de Sărbători. ”Ministerul Muncii a făcut demersurile necesare pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 – 24 decembrie, prin intermediul CN Poșta Română SA”, a declarat Rovana Plumb, ministrul de resort. În acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poștale au fost decalate, pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de Sărbători. În ceea ce îi privește pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghișeele subunităţilor poștale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenții cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleași date ca în lunile anterioare, până în Sărbătorile de iarnă.