Persoanele care au obiecte de artă, bijuterii şi metalele preţioase de peste 100 de grame, blănuri, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare sau obiecte de colecţie nu pot primi ajutoare sociale, a anunţat Ministerul Muncii.
Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind venitul minim garantat, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi alocaţia pentru susţinerea familiei.
Ministerul Muncii precizează, într-un comunicat de presă, că actul normativ simplifică procedura de acordare a ajutoarelor sociale şi rămâne o singură listă de bunuri care duce la excluderea solicitanţilor de la acordarea de ajutor social.
Beneficiarii nu pot să mai deţină bunuri de lux şi sunt obligaţi să-şi plătească impozitele locale, care sunt cele prevăzute de articolul 248 literele a-c din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv impozitul pe imobile, terenuri şi autovehicule. Beneficiarii de venit minim garantat, care vor ieşi din plată pentru că nu şi-au plătit impozitele nu mai pot fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii, potrivit sursei citate.