Peste 2.000 de militari au participat, într-o singură zi, la acţiuni de prevenire a răspândirii noului coronavirus, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
În perioada 26 aprilie, ora 6.00 – 27 aprilie, ora 6.00, un număr de 2.235 militari și 533 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 428 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoțire convoaie de transport persoane.
În același interval, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 583 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 591 de probe.
Militarii Batalionului 49 Apărare CBRN „Argeș” din Pitești continuă misiunea de decontaminare și dezinfectare a căilor rutiere din municipiul Suceava.
De asemenea, la Timișoara, în incinta stadionului CFR, s-a finalizat instalarea modulelor Sistemului Modular Medical de Izolare și Tratament, urmează amenajarea căilor de rulare pentru personalul medical și ambulanță, precum și livrarea containerelor pentru farmacie, birouri și personal administrativ.
Sursa: MApN