Peste 30.000 de elevi din 50 de școli din țară vor beneficia, în acest an școlar, de programul pilot ”Masă la școală”, inițiat de PNL și sprijinit de Guvern, principalul impact al acestuia fiind prevenirea și reducerea abandonului școlar, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu.

”Vorbim de peste 30.000 de elevi care vor beneficia de o masă caldă la școală, iar din semestrul al doilea, elevii din aceleași școli vor beneficia de implementarea proiectului intitulat «Școală după școală», un proiect susținut de PNL”, a explicat Gorghiu.

Ea a arătat că, în opinia sa, programul ”Cornul și laptele” nu-și mai îndeplinește scopul pentru care a fost creat. Pe de altă parte, Gorghiu a apreciat că aplicarea proiectului ”Masă la școală” va face ca elevii să nu mai renunțe la cursuri, în principal fiind vorba de copiii din zonele defavorizate.

”Nu-mi este deloc ușor să vă spun, dar mi se pare că toate realitățile trebuie spuse foarte clar: programul «Cornul și laptele» este un program care, de foarte multă vreme, trebuia să fie scos la pensie, eliminat de Executiv, pentru că era un program care înseamnă risipă de la bugetul public, un program care nu-și mai producea, de foarte multă vreme, efectele pe care legiuitorul și le dorea. În acest moment, acest proiect «Masă la școală» cred că va face diferența (…) în ceea ce privește abandonul școlar. Cred că mulți elevi vor alege să meargă la școală, în loc să renunțe la cursuri, chiar și pentru acest lucru”, a declarat copreședintele PNL.

Sprijin și pentru navetă

Alina Gorghiu a mai arătat că, la inițiativa PNL, Guvernul a sprijinit și proiectul prin care elevii care fac naveta vor beneficia de decontarea în totalitate a abonamentelor de transport, precum și cel prin care liceenii din clasele a XI-a și a XII-a vor beneficia de manuale gratuite, începând cu acest an școlar.