Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a creat un spațiu sigur în care femeile pot discuta despre afecțiunea care le-a schimbat viața
Femeile care suferă de cancer ovarian au posibilitatea de a obține informații sigure cu privire la problema lor de sănătate, prin intermediul unei platforme online. Aceasta este pusă la dispoziția pacientelor de către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și vine în întâmpinarea nevoilor lor de comunicare și înțelegere a situației prin care trec.
Cancerul ovarian ucide anual, aproximativ o mie de românce. Maladia ocupă locul cinci la categoria cancerelor feminine, după cancerul de sân, cel de col uterin, colo-rectal și pulmonar. Cea mai mare incidență este întâlnită la femeile cu vârste cuprinse între 40 și 65 de ani. Supraviețuirea la cinci ani depinde de stadiul bolii în momentul diagnosticului, variind între 50-55%. Pentru a ajuta femeile să prevină această afecțiune sau să o descopere într-o fază incipientă când poate fi tratată cu succes, a fost înființată o pagină de Facebook care reunește pacientele și membrii familiilor acestora. ”Este un grup închis, inițiat doar pentru femei. Din discuțiile noastre cu pacientele cu cancer ovarian, am înțeles nevoia creării unui spațiu sigur în care ele să discute liber despre ce înseamnă această boală, ce a adus ea în viețile lor și cum le modifică viața de zi cu zi. Grupul se numește Cancerul ovarian. Grup doar pentru femei – paciente, rude și prietene, și vă rog să îl dați mai departe, să ajungă la cât mai multe femei”, a spus Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian care a fost marcată la data de 8 mai.
Zilnic, trei românce mor din cauza complicațiilor cancerului ovarian
În stadiu incipient, cancerul ovarian se vindecă în proporție de 90-95%. Din păcate, majoritatea femeilor din țara noastră se prezintă la medic abia atunci când afecțiunea lor se află deja într-un stadiu avansat, când deja s-a răspândit la țesuturile din jur. De aceea, în ciuda pașilor importanți care s-au făcut în vederea prevenirii bolii, a creșterii ratei de supraviețuire și a îmbunătățirii calității vieții pacientelor, în ultimii ani, mortalitatea în România continuă să fie mare. Potrivit statisticilor, numai în anul 2020, 1.121 de românce au pierdut lupta cu temuta maladie, iar 1.909 au fost diagnosticate cu această boală, în timp ce în întreaga Europă s-au înregistrat 66.000 de noi cazuri. În acest context, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer atrage atenția asupra faptului că șansele de supraviețuire cresc odată cu depistarea timpurie a bolii. ”Prezența la medic și controalele ginecologice anuale de rutină, preventive, sunt esențiale, mai ales când aveți antecedente în familie! Dacă simptomele au apărut deja, cancerul ovarian nu mai este
într-un stadiu incipient. Atunci când vă adresați devreme medicului, puteți supraviețui”, a mai spus Cezar Irimia.
Dr. Dragoș Median, medic oncolog: „Nu există teste pentru întreaga populație. De aceea, se impune consultul ginecologic periodic”
Specialiștii avertizează că femeile care au o rudă cu o astfel de problemă de sănătate, au un risc de aproape două ori mai mare de a dezvolta cancer ovarian.
La femeile cu cancer ovarian ereditar, boala apare cu aproximativ zece ani mai devreme decât la cele care nu au avut în familie un asemenea caz. La modul general, factorii de risc pentru apariția cancerului ovarian sunt antecedente familiale – cancer ovarian, mamar etc., vârsta de peste 50 de ani, mutații genetice. ”Cancerul ovarian este o boală pentru care nu avem la dispoziție screening. Nu există niște teste pe care să le facem întregii populații pentru a descoperi boala în faze incipiente. Dacă vă uitați pe statistici, inclusiv în țările cu sisteme de sănătate performante, cancerul ovarian – în trei sferturi dintre cazuri – este diagnosticat în stadii avansate, pentru că este o boală cu simptome extrem de înșelătoare, care te duc mai degrabă cu gândul în sfera digestivă și abdominală. Nu aș vrea să se înțeleagă că orice disconfort abdominal ar trebui atribuit unui posibil cancer de ovar – nu este o boală foarte frecventă. Dar trebuie făcute consulturi ginecologice chiar și în absența semnelor”, a explicat dr. Dragoș Median, medic primar oncologie medicală. În ceea ce privește tratamentul, acesta poate să includă și chimioterapie, radioterapie, imunoterapie, intervenții chirurgicale, terapii țintite sau o combinație între acestea. ”Terapiile țintite sunt tratamente inovatoare care oferă supraviețuire de lungă durată”, a adăugat dr. Median.
Ce este cancerul ovarian?
”Cancerul ovarian este o afecțiune oncologică gravă caracterizată prin diviziunea aberantă a celulelor epiteliale la nivelul ovarelor, în interiorul, vecinătatea sau pe stratul exterior al acestora, dobândind astfel un caracter malign. Din păcate, în majoritatea cazurilor este diagnosticat tardiv, când cancerul s-a extins deja în pelvis și în abdomen. În prezent, nu există nici un test de screening pentru cancerul ovarian. Ar trebui ca fiecare pacientă să fie atentă și să discute cu medicul ginecolog orice modificare apărută sau nou descoperită. Cu cât cancerul ovarian este diagnosticat mai devreme, cu atât este mai probabil ca tratamentul să aibă succes”, explică dr. Amelia Milulescu, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în ginecologie oncologică, conform institutulsanului.ro.