La început de primăvară, când lumina devine mai blândă și parcă se strecoară altfel în casele și în sufletele noastre, Biserica ne pune înainte vremea unei înnoiri adânci, înnoirea inimii. În prima zi a Postului Mare, cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a venit ca un îndemn limpede la trezire și la întoarcere: ”Postul Mare este școală duhovnicească a înfrânării și a pocăinței”.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 794, ediția print
Postul Sfintelor Paști este numit pe drept cuvânt o primăvară duhovnicească. Așa cum pământul înmugurește după ger, tot așa sufletul omului poate înflori după uscăciunea păcatului. Este o perioadă de restricții alimentare, dar și un timp de renaștere lăuntrică, de limpezire a minții și de întoarcere a inimii spre Dumnezeu. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a amintit că postul este o poruncă a libertății, așezată chiar în Rai. Cuvintele ”Nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului” au fost prima chemare la înfrânare, primul exercițiu de alegere între Dăruitor și darurile Sale. În fața acestei alegeri, primii oameni Adam și Eva au căzut, ispitiți de șarpele cel viclean, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că a amăgit prin viclenie, iar Sfântul Apostol Ioan îl numește ”tatăl minciunii”. Prin neascultare, omul a cunoscut mai întâi moartea sufletească, apoi pe cea trupească. Și totuși, în aceeași pagină a căderii, Dumnezeu a așezat și făgăduința mântuirii, vestirea venirii lui Hristos pe pământ.
Să dăruim mai mult pentru a iubi cu adevărat!
Dacă Adam nu a împlinit postul din Rai, Noul Adam, Domnul nostru Iisus Hristos a biruit ispita în pustie, după patruzeci de zile de post și rugăciune. El a respins cele trei mari ispite care bântuie și astăzi lumea: lăcomia după bunuri materiale, setea de putere, slava deșartă și idolatrizarea de sine. Prin ascultarea Sa ”până la moarte și încă moarte pe Cruce”, Hristos a vindecat neascultarea omului. De aceea, Postul Mare devine pentru fiecare dintre noi o școală a libertății adevărate, libertatea de a alege pe Dumnezeu mai presus de orice. Nu este suficient un regret trecător. Pocăința adevărată înseamnă schimbarea felului de a gândi, de a vorbi și de a trăi. Sfinții Părinți ne învață că pocăința fără post și rugăciune este neputincioasă. Iar postul fără milostenie este doar exercițiu fizic, dietă de slăbit. A posti înseamnă a înfrâna trupul pentru a elibera sufletul, a simplifica mesele pentru a adânci rugăciunea, a tăcea mai mult pentru a asculta mai bine glasul lui Dumnezeu și a dărui mai mult, pentru a iubi cu adevărat.
Liturghia pocăinței, renașterea din lacrimă și rugăciune
În zilele de rând ale Postului Mare, Biserica ne așază într-o atmosferă de adâncă pocăință. Se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul devine respirația noastră lăuntrică: ”Doamne și Stăpânul vieții mele…”. Așa cum la Sfânta Liturghie darurile se prefac în Trupul și Sângele Domnului, tot astfel, prin pocăință sinceră, omul se poate preschimba din păcătos în virtuos. Vameșul a suspinat și s-a îndreptat. Tâlharul a strigat ”Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta! și îndată a auzit: ”Astăzi vei fi cu Mine în Rai.” Dumnezeu răspunde grabnic inimii smerite.
Îndemn către neamul românesc la trezire sufletească
La începutul acestui Post Mare, cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române adresat întregii națiuni este ca un clopot care ne trezește inimile. Este o mângâiere, o îmbărbărtare și o invitație către toți românii, din țară și din diaspora, către tineri și vârstnici, către familii și monahi, către cei statornici și către cei care poate s-au îndepărtat de la sporirea duhovnicească. ”Iată dar că nevoințele Sfântului și Marelui Post sunt liturghia de pocăință, la care aducem jertfă însăși ființa noastră, pe care Dumnezeu, primind-o, o tămăduiește, o înduhovnicește. Dar pentru că înnoirea omului, sau preschimbarea lui, nu se poate săvârși dintr-odată, ci treptat, puțin câte puțin, și liturghia de pocăință se repetă de multe ori pe zi. Fiecare din ele însă este un pas spre plinătate, o treaptă de desăvârșire”. Iar ce spune apoi Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu este, de asemenea, foarte important: „dacă Liturghia Euharistică este liturghia dragostei de oameni a lui Dumnezeu – aceea cu epicleză, din sâmbătă și duminică –, liturghia pocăinței este răspunsul omului la această dragoste a lui Dumnezeu prin dăruirea sa totală în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere deplină și smerenie. Nu este aici o simplă asemănare. Existența și realitatea liturghiei de pocăință o mărturisește însăși tradiția liturgică a Bisericii. Se știe că, după rânduiala Bisericii Ortodoxe, pe același altar nu se pot săvârși două liturghii într-o zi. Or noi vedem că în toate zilele Sfântului Post, când se săvârșește liturghia pocăinței, Liturghia Euharistică – aceasta, cu epicleză – nu se săvârșește, Liturghia Darurilor înainte sfințite nefiind liturghie deplină, ci rânduială pentru primirea Sfintelor Taine”. Iată cum românul atonit, Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, pe baza unei înțelegeri duhovnicești pe care a primit-o prin scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul, spune el, a ajuns la concluzia că Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este epicleza liturghiei de pocăință. De aceea, această rugăciune nu se rostește sâmbăta și duminica, când se săvârșește Liturghia euharistică deplină, cu epicleză. În concluzie, Postul Mare este o școală a înfrânării și a pocăinței, a schimbării sau înnoirii vieții, prin venirea harului lui Dumnezeu în omul smerit și rugător, pentru a trăi o viață de înfrânare, pace și sfințenie, în iubire smerită față de Hristos și iubire darnică față de semeni, ca pregătire pentru slăvita și luminata Sărbătoare a Sfintelor Paști”, a transmis Preafericirea Sa, în prima zi de Post.
Postind, ne deschidem drumul spre înnoire și sfințire
Așadar, Postul Paștelui este vremea întoarcerii inimii. Este vremea iertării. Este vremea împăcării. Să ne împăcăm cu Dumnezeu prin spovedanie. Să ne împăcăm unii cu alții prin iertare.Să ne împăcăm cu noi înșine prin smerenie. Să alegem Dăruitorul, nu doar darurile. Să alegem rugăciunea, nu zgomotul. Să alegem milostenia, nu indiferența. În aceste vremuri tulburate de teamă, competiție și dezbinare, Postul Mare ne oferă un alt drum: drumul liniștii, al cumpătării și al iubirii jertfelnice. ”Postul diminuează greutatea trupului, dar arată mai puternic sănătatea sufletului”, spunea Sfântul Vasile cel Mare. Iar sănătatea sufletului este adevărata noastră putere ca popor. Să pășim, în această primăvară duhovnicească cu credință vie, cu nădejde neclintită și cu iubire lucrătoare. Să ne hrănim din Scriptură, să ne apropiem mai des de Sfânta Împărtășanie, să facem din fiecare zi o treaptă spre lumină. Pentru că la capătul Postului ne așteaptă biruința vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului, a iubirii asupra păcatului. Cu inimă părintească, Patriarhul Daniel ne arată calea de a trăi Postul Mare ca pe o școală a înfrânării și a pocăinței, ca pe un drum al înnoirii și al sfințirii. Să fie acest Post Mare pentru fiecare dintre noi un timp de întărire sufletească, de sporire în credință, iubire și speranță.
