Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale (AFIR) vine în sprijinul fermierilor care doresc să achiziționeze mașini, utilaje și echipamente agricole, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu noi precizări pentru beneficiarii care utilizează Baza de Date cu Preţuri de Referinţă (BDPR) a AFIR.
Astfel, conform acestor precizări, „Pentru decontare, beneficiarul privat va prezenta contractul de vânzare – cumpărare, însoţit de certificatul de conformitate al produsului, în care marca şi modelul trebuie să fie identice cu cele înregistrate în Baza de Date cu Preţuri de Referinţă”. Aceste documente trebuie însoțite de o Anexă în care trebuie detaliat standardul de echipare al bunului care face obiectul cererii de plată și care trebuie să cuprindă minimul dotărilor înscrise în Baza de date. Potrivit AFIR, „în cazul în care se constată că marca şi modelul nu sunt identice cu cele înregistrate în Baza de Date şi că standardul de echipare nu cuprinde cel puţin toate dotările înscrise în Baza de Date, nu se decontează contravaloarea bunului care face obiectul cererii de plată şi beneficiarul va acoperi integral contravaloarea bunului respectiv”.
BDPR, disponibilă pe site-ul AFIR
În noiembrie, anul trecut, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat, pe site-ul oficial, Baza de Date cu Prețuri de Referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate, care pot fi achiziționate de către beneficiari prin măsurile de investiții aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Baza este disponibilă pe site-ul AFIR sub forma unei aplicaţii web şi poate fi utilizată atât de viitorii beneficiari ai PNDR, cât şi de beneficiarii care vor demara procedura de achiziţie. Potrivit Agenţiei, aplicația bazei de date va rula online pe site-ul AFIR, fără a fi nevoie de descărcarea acesteia de către cei care doresc să o folosească. Practic, în cazul în care beneficiarul privat doreşte să achiziţioneze un produs care se regăseşte în Baza de Date cu Preţuri de Referinţă a AFIR, acesta va putea să-l achiziţioneze direct, fără a mai parcurge procedura de selecţie de oferte.
Diferențele de preț, suportate integral de cumpărător
Preţul maxim eligibil al bunului achiziţionat este cel înscris în Baza de date amintită.
În cazul în care bunul achiziționat are un preț mai mare decât cel menționat în Baza de Date cu Prețuri de Referință, diferența de preț va reprezenta o cheltuială neeligibilă și va fi suportată, prin urmare, integral, de către beneficiarul achiziției.