Agențiile de presă internaționale au relatat vineri pe larg principalul eveniment politic al zilei de la București – semnarea de către președintele Klaus Iohannis a decretului privind desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcția de prim-ministru, scrie Agerpres.
Sub titlul ‘Finalul suspansului în România, un social-democrat desemnat prim-ministru’, agenția France Presse notează că ”șeful statului român Klaus Iohannis a evitat pericolul unei crize politice desemnându-l pe social-democratul Sorin Grindeanu drept prim-ministru, ceea ce deschide calea unei noi perioade de coabitare cu stânga”.
AFP amintește că Grindeanu a fost ministru al comunicațiilor într-un guvern precedent de centru-stânga (decembrie 2014 — noiembrie 2015) și că este destul de puțin cunoscut publicului.
”Șeful statului refuzase marți, fără explicații, să accepte prima propunere venită din partea social-democraților, Sevil Shhaideh, cvasi-novice în politică, provenită din mica minoritate turcă din România, care ar fi devenit prima femeie musulmană la conducerea guvernului unei țări din Uniunea Europeană”, menționează agenția franceză de presă. Aceasta reia aprecierile din presa română care îl descriu pe Sorin Grindeanu ca pe un ‘soldat disciplinat’ al social-democraților, o etichetă de care el însuși nu a încercat să scape, potrivit AFP.
La rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea, nu și-a ascuns dorința de a rămâne un actor principal. Am căutat „un coleg care este loial programului de guvernare și partidului, care are capacitatea să înțeleagă că acest program de guvernare este îndreptat către români și către România, care nu merge la Palatul Victoria să-și creeze acolo un pol de putere”, a declarat miercuri liderul social-democrat, într-o conferință de presă în care a prezentat noua propunere a coaliției formate din Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța Democraților și Liberalilor (ALDE).
La rândul său, Reuters scrie că președintele României a acceptat nominalizarea lui Sorin Grindeanu în postul de premier, după ce respinsese prima propunere (Sevil Shhaideh, n.r.) a coaliției PSD-ALDE.
Agenția britanică menționează că noul guvern român ar putea fi format săptămâna viitoare. De asemenea, este amintit faptul că PSD și ALDE dețin 250 din cele 465 de mandate parlamentare, ceea ce ar urma să le asigure o guvernare confortabilă.
DPA relatează că președintele Iohannis l-a desemnat vineri prim-ministru pe fostul ministru al comunicațiilor Sorin Grindeanu, a doua propunere a coaliției PSD-ALDE, după ce marți șeful statului a refuzat desemnarea lui Sevil Shhaideh în funcția de premier.
Agențiile de presă EFE și Xinhua scriu, de asemenea, despre decizia de vineri a șefului statului român de a-l desemna ca prim-ministru pe Sorin Grindeanu, care va avea la dispoziție 10 zile pentru a obține sprijinul parlamentului pentru programul și lista guvernului său.
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind desemnarea lui Sorin Grindeanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, potrivit Constituției. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial.