Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la bilanţul anual al MAI. Cu această ocazie, președintele a afirmat că îşi doreşte ca toţi cei chemaţi să aplice legea să fie, în primul rând, ei înşişi dincolo de orice suspiciuni, liberi de orice condiţionări şi mai presus de orice interese de grup sau particulare.

„Vă rog, însă, să fiţi conştienţi că oamenii vă privesc şi aşteaptă să fiţi modele de comportament şi corectitudine în serviciul public. Îmi doresc ca toţi cei chemaţi să aplice legea să fie, în primul rând, ei înşişi dincolo de orice suspiciuni, liberi de orice condiţionări şi mai presus de orice interese de grup sau particulare, din mediul economic şi din orice domeniu”, le-a transmis preşedintele reprezentanţilor Ministerului de Interne. Totodată, Iohannis a reiterat faptul că la baza activităţii ministerului şi a componentelor sale trebuie aşezată cu fermitate ideea că nimeni nu este mai presus de lege.

Sistem de ordine performant și bine integrat

Klaus Iohannis a mai arătat că este nevoie de creșterea performanței în activitatea struc­turilor MAI, dar și a coordonării dintre acestea. „Avem mai multe instituţii care se ocupă de ordinea publică – Poliţie, Jandarmerie, Poliţie comunitară. Ele nu pot funcţiona în mod eficient individual, ci trebuie să acţioneze unitar. Cred că un sistem de ordine publică bine integrat poate răspunde în mod real nevoii de siguranţă, la toate nivelurile”, a precizat şeful statului. Potrivit preşedintelui, „un accent deosebit se cuvine a fi pus pe dimensiunea de prevenire a încălcării legii, inclusiv în cazul unor fenomene precum contrabanda şi traficul, criminalitatea economică, constituirea de grupuri infracţionale sau migraţia ilegală”.

O poliție axată pe prevenirea infracționalității

El a arătat că latura preventivă devine mai eficientă decât cea punitivă, atunci când vine vorba de încurajarea corectitudinii şi legalităţii şi descurajarea infracţionalităţii. „Îmi doresc o Poliţie mult mai axată pe prevenţie, fie că este vorba de Poliţia rutieră, fie de cea cu atribuţii în zona criminalităţii economico-financiare. Putem avea o Jandarmerie mai puţin centrată pe paza unor obiective şi mai prezentă pentru siguranţa cetăţenilor”, a transmis şeful statului, la bilanţul Ministerului de Interne 

Condiții salariale decente pentru angajații MAI

 

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut că va pleda pentru condiţii salariale şi de muncă decente pentru angajaţii acestui sistem, având în vedere constrângerile cu care se confruntă oamenii care servesc legea. Şeful statului a arătat că această instituţie este, prin natura activităţii, prima interfaţă în relaţia dintre stat şi cetăţean. „Cu toţii ne dorim o Românie sigură, în care relaţia dintre stat şi individ, să se bazeze pe respect reciproc, în care cetăţenii ştiu că drepturile le sunt respectate şi legea este aceeaşi pentru toţi”, a spus Iohannis.