Fiecare dintre noi suntem influenţaţi de valoarea banilor pe care îi câștigăm, și cum majoritatea celor din România încă nu câștigă direct în EURO, asta se simte al dracu’ la creditele ipotecare. Banca Centrală spunea, nu de mult, că nu este dispusă să ofere băncilor lichidităţi garantate cu portofolii de credite ipotecare, pentru că nu dorește să se transforme într-o societate de administrare a imobilelor, menţionând că bancherii trebuie să facă banking adevărat.
Cu alte cuvinte, dacă bancherii și-au asumat niște riscuri trebuie să le și administreze. Problema este însă că băncile comerciale au atribuit și credite ipoteca-re Prima Casă – garantate de Guvern – și care nu beneficiază de un tratament similar cu al titlurilor de stat. Majoritatea covârșitoare a acestor împrumuturi au fost soli-citate de debitori în valută, pentru că aceștia au considerat că cea mai mare parte a perioadei până la scadenţă se va derula în interiorul zonei euro. Asta în condiţiile în care, în aprilie 2011, Guvernul a reiterat obiectivul de trecere la moneda europeană pentru 2015, ceea ce a întărit convingerea deţinătorilor de credite Prima Casă că au făcut bine că s-au împrumutat în monedă unică. Mai nou însă, autoritatea monetară a precizat că procesul de trecere la euro va fi rediscutat probabil după alegeri, ceea ce îi face pe debitori să se teamă că nu sunt asiguraţi împotriva riscului valutar. În această situaţie, în care banca centrală afirmă că nu primește credite ipotecare la refinanţare, iar obiectivul de trecere la euro devine neclar, autoritatea monetară ar trebui să elaboreze o politică de curs care să vizeze menţinerea ratei de schimb într-o bandă de fluctuaţie, pentru că altfel debitorii care au contractat credite Prima Casă, garantate de Guvern, vor înregistra pierderi masive în măsura în care nu se mai tre-ce la euro la data stabilită și implicit nu scapă de riscul valutar. Și firește că băncile trebuie să facă banking adevărat, dar ele și-au ghidat politicile de creditare în baza unor decizii guvernamentale, cărora banca centrală nu li s-a opus.
În ceea ce privește celelalte credite ipotecare, care n-au legătură cu programul Prima Casă, faptul că tranzacţiile imobiliare n-au conţinut TVA și a fost subvenţionată energia termică în perioada boom-ului a permis ca preţul activelor imobiliare să înglobeze costul mai mare al finanţării. Altfel spus, s-a încercat la un moment dat să se compenseze cu politici monetare ceea ce trebuiau să facă politicile structurale și fiscale, însă acest lucru a agravat problema în loc să o rezolve. Au fost necesari doi ani pentru a se înţelege că atunci când vrei să vinzi ceva – indiferent ce, trebuie să existe altcineva care să cumpere. Iar acum evident că nimeni nu poartă nici o răspundere. Cine are “mortul” – creditul ipotecar – trebuie să se descurce cu el. Chiar dacă este un credit ipotecar Prima Casă, cu garanţie guvernamenta-lă. Banca centrală face diferenţă între refinanţarea cheltuielile guvernamentale și a investiţiilor populaţiei, în condiţiile în care ele beneficiază de aceleași garanţii; rata de schimb EUR-RON rămânând extrem de importantă.
