Vești bune pentru locuitorii comunei
Primăria Berceni urmează să asfalteze 32 de străzi
Un proiect important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a comunei Berceni este în curs de execuție în această perioadă. Este vorba despre asfaltarea și modernizarea a unei prime tranșe de 10 străzi din localitate. Așa cum precizam în titlul articolului, proiectul cuprinde, în total, 32 de artere de circulație.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 563
Meritul acestei inițiative îi aparține primarului Gheorghe Covrigea, care, de când a ajuns la conducerea administrației locale, a fost promotorul unor proiecte foarte importante pentru cetățeni. Și nu sunt puține! În acest sens, putem aminti câteva dintre ele: construirea unei școli noi, în locul celei vechi care era într-o stare avansată de degradare și nu oferea spațiul și condițiile necesare procesului educativ, construirea unei grădinițe noi, a unei săli de sport la Școala cu clasele I-VIII nr. 1, amenajarea unui afterschool, a unui parc, în vecinătatea stadionului și, bineînțeles, asfaltarea mai multor străzi din comună.
Deși, în acest mandat, edilul s-a confruntat cu o serie de probleme la nivelul administrației locale, el nu a capitulat și a luptat pentru implementarea proiectelor menite să aducă bunăstare cetățenilor comunei.
Și anul acesta, primarul Gheorghe Covrigea are un portofoliu bogat de proiecte, printre care se numără și cel anunțat mai sus, care îi va scăpa pe o bună parte dintre locuitori de praf și noroi.
Concomitent cu acest proiect, în comuna Berceni se lucrează intens la modernizarea DJ401, lucrare executată de Consiliul Județean Ilfov.
În acest moment se lucrează la prima etapă a proiectului de asfaltare
Așadar, lucrările demarate fac parte din Proiectul „Asfaltare și modernizare străzi în Comuna Berceni, județul Ilfov”, depus spre finanțare la Compania Națională de Investiții.
Primarul Gheorghe Covrigea ne-a declarat că proiectul vă fi executat în două etape, având în vedere că finanțarea de la CNI nu a ajuns încă în conturile administrației locale.
„Proiectul are în vedere asfaltarea a unui număr de 32 de străzi laterale față de drumul județean care străbate comuna a căror lungime totală însumează 15 de kilometri.
În condițiile în care, cum spuneam, banii de la CNI nu au ajuns încă la noi, am hotărât să demarăm o primă etapă, care cuprinde 10 străzi din cele 32, etapă pe care o vom finanța de la bugetul local, urmând ca ulterior, când vom primi banii de la CNI, suma pe care noi o cheltuim acum să fie returnată la bugetul comunei. Am ales această soluție pentru a profita de vremea favorabilă din timpul acestei veri, înainte de a veni perioada toamnă-iarnă, cu vreme nefavorabilă, care ar fi împiedicat desfășurarea lucrărilor”, ne-a informat Gheorghe Covrigea.
El ne-a mai precizat că străzile au fost selectate după anumite criterii, cel mai important fiind acela ca drumurile să fie situate în zone locuite în care există construcții, mai bine zis cartiere noi, cu gospodării numeroase. De asemenea, un alt criteriu este acela ca pe aceste străzi să existe rețelele de utilități, gaze.
„Au fost voci care au afirmat că am fi asfaltat în câmp. Acest lucru nu este adevărat. E adevărat însă că există și zone în care nu sunt construcții, dar zonele respective sunt doar traversate de aceste străzi, pentru a ajunge mai apoi în zonele locuite, unde există cartiere noi de case. Ele sunt situate la o anumită distanță de vatra veche a satului, există terenuri goale dar, repet, străzile duc la cartiere locuite de către foarte mulți cetățeni.
Terenurile respective sunt parcelate, au fost incluse în Planul de Urbanism Zonal (PUZ) și urmează ca acolo să se construiască, într-un viitor apropiat”, ne-a mai precizat primarul.
Calitatea lucrărilor va fi atent urmărită
Așa cum îl știm pe Gheorghe Covrigea, acesta este foarte antent cu privire la calitatea lucrărilor efectuate, în fiecare proiect pe care-l inițiază.
De aceea, l-am întrebat cum va fi urmărită și asigurată calitatea lucrărilor și cum va verifica că acestea sunt conforme.
„Proiectul respectă toate normele și standardele pentru lucrările de asfaltare aflate în vigoare. El este supus unor proceduri care privesc aprobările și supervizările pentru asigurarea acestor norme. Totodată, lucrările vor fi verificate periodic și de o comisie formată din reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Construcții, ai Primăriei Berceni și ai constructorului”, ne-a explicat, în încheiere, primarul comunei Berceni.