⬤ Noua Școală Gimnazială nr. 1 va fi inaugurată în noul an școlar
⬤ Reabilitarea și modernizarea străzii Făgăraș vor fi finalizate până la 30 august
Pentru că multe activități și lucrări au fost blocate sau încetinite din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, administrația comunei Ștefăneștii de Jos și-a propus ca în anul 2021 să facă tot posibililul pentru a finaliza lucrările care au rămas neterminate în mandatul anterior. ”Este foarte important să le finalizăm pentru binele cetățenilor, dar și pentru că avem și alte proiecte pe care vrem să le începem tot în acest an”, ne-a declarat primarul Ionel Robert Ștefan.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 555
Un obiectiv extrem de important este finalizarea noii Școli Mari, mai precis Școala Gimnazială nr. 1 Ștefăneștii de Jos, cu corpurile C1, C2, C3, din Șos. Ștefănești, nr. 147, unitate de învățământ având o suprafață de 5764.09 mp. De menționat este că pe teren există trei imobile, C1, C2 si C3, cu funcțiuni de școală gimnazială (C1), administrație (C2) și anexă (C3). Prin realizarea investiției s-a propus executarea lucrărilor de refacere integrală a corpului C1, prin refacerea structurală, extinderea și supraetajarea, precum și lucrări de modernizarea în ceea ce privește finisarea interioară, cât și exterioară, inclusiv dotarea corpului C1. Pentru corpul C2 se propune realizarea unei zone noi de acces, modernizare în ceea ce privește finisarea interioară, cât și exterioară a corpului iar, pentru corpul C3 nu sunt prevăzute lucrări.
Investiția propusă și-a fixat ca scop creșterea calității serviciilor de învățământ și reintegrarea în peisajul urban a construcției existente precum și aducerea ei la o valoare net superioară celei existente din punct de vedere arhitectural, structural și social.
Vechea școală nu mai oferea calitate serviciilor de învățământ
Imobilul C1, asupra căruia se intervine substanțial, nu mai corespundea din punct de vedere, atât al spațiilor de învățământ, ca urmare a creșterii numărului de elevi, cât și din cel al calității serviciilor de învățământ, raportat la normele tehnice și legislative actuale în domeniu, siguranță în exploatare și conformare ISU. În corpul C1 (școala mare), clasele de învățământ prezentau fisuri, crapături, anveloparea fiind inexistentă, degradările pardoselilor erau vizibile și, la fel, dotarea era precară.
Deșiadministrația a dorit să ofere rapid comunității o școală modernă pentru copiii săi, lucrurile nu au decurs conform planului, fiind necesară schimbarea radicală a proiectului. Școala Gimnazială Nr. 1 Ștefăneștii de Jos, Școala Mare, a fost demolată în totalitate, deoarece constructorul a ajuns la concluzia că imobilul nu rezistă unor noi intervenții.
”Inițial, noi am vrut să facem consolidarea clădirii și înființarea unor noi clase de curs, pentru că cele existente nu acopereau necesarul, adăugând și laboratoare”, a declarat primarul Ionel Robert Ștefan.
În momentul realizării lucrărilor inițiale de consolidare s-a constatat că zidăriile și fundațiile existente, în urma decopertărilor, prezentau fisuri semnificative, și s-a observat și lipsa continuității fierului în fundații.
S-a solicitat punctul de vedere al expertului tehnic, pentru actualizarea expertizei inițiale. Conform documentelor relatate anterior, cât și a concluziilor expertizei tehnice actualizate, s-a constatat că structura de rezistență a clădirii nu prezintă siguranță în exploatare și necesită demolarea. Prin urmare, s-au eliminat integral zidăriile și fundațiile existente și structura de rezistență a imobilului C1.
Noua școală va dispune de toate dotările unei instituții de învățământ moderne
Investiția presupune așadar refacerea intregrală a structurii de rezistență și compartimentarea clădirii, extinderea și supraetajarea clădirii, ca urmare a necesității suplimentării numărului de locuri pentru elevi. Extinderea clădirii se face cu două scări pentru accesul la noul etaj propus, grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, cât și laboratoare dedicate la parter. Clădirea va fi supraetajată cu încă un nivel ce va cuprinde săli de clase, laboratoare/cabinete, grupuri sanitare. Proiectul presupune reabilitare termică (izolație 10 cm pe fațadă, vată minerală 30 cm în pod, schimbarea tâmplăriilor exterioare), refacerea integrală a învelitorii, sistem de preluare a apelor pluviale (jgheaburi si burlane), refacerea tuturor finisajelor interioare (pardoseli, tencuieli, tâmplării, etc), montarea de plase pentru insecte și grilaje la geamuri. De asemenea, pe lângă montarea instalațiilor electrice, sanitare și termice, investiția presupune și montarea de aparate de climatizare și amenajarea de rampe pentru persoane cu nevoi speciale. Terenul și curtea vor fi sistematizate și în spațiile exterioare se vor planta arbori, se însămânțează gazon, iar curtea din spatele imobilului, aleile, trotuarele și parcările vor fi sistematizate, de asemenea). În zona intrării principale va fi amenajat un foișor din lemn. Spațiului destinat colectării deșeurilor va fi amenajat prin realizarea unei platforme betonate și a unei împrejmuiri opace prevăzută cu o poartă metalică. Gardul existent către stradă va fi reparat, iar pe celelalte laturi ale incintei va fi construit un gard similar celui existent. Proiectul prevede realizarea unei instalații de iluminat exterior, implementarea măsurilor ISU (cu sisteme de stingere a incendiilor la interior și exterior), cât și dotarea unității de învățământ cu echipament școlar.
”Împreună cu colegii mei am hotărât să consolidăm și să supraetajăm școala, dar în momentul în care a început consolidarea parterului ne-am lovit de probleme ale solului. A fost făcută o expertiză, iar stâlpii de susținere au început să se prăbușească. S-a constatat că, de fapt, clădirea nu avea niciun stâlp de rezistență. Când s-a dat placa jos, pur și simplu, pereții neavând stâlpi de susținere, au început să cadă. Am mers pe teren cu primarul și câțiva consilieri locali și am constatat că trebuie demolată și făcută o clădire de la zero, ceea ce de fapt este și mai ieftin, mai rapid și mai bine. Jumătate din clădire avea planșeu de lemn cu șipcă, plasă de rapiță și jumătate era tencuită cu beton”, ne-a explicat Daniel Balea, inginer în cadrul primăriei, în calitate de consultant.
”Este o combinație între cele două proiecte, o regândire a soluțiilor de consolidare pentru că nemaiavând obiectul inițial de investiții pe fondul problemelor de natură tehnică, am fost nevoiți să adoptăm soluții noi, mai exact reconstruire”, a mai menționat specialistul.
Și primarul comunei Ștefăneștii de Jos a subliniat, la rândul său, că în urma expertizei s-a descoperit că fundațiile existente ale clădirii sunt discontinue, fără armătură în anumite zone și executate din trei soluții tehnice diferite, ca urmare a extinderii construcției în timp, de la data primei ei execuții. Au apărut fisuri și degradări ale zidăriilor, care în momentul desfacerii lor pentru a realiza consolidarea, s-a constatat că nu se mai pot menține pe poziție și trebuie demolate. Nu au mai avut stabilitate, nu au avut capacitate portantă și au cedat. ”Școala aceasta a mai fost o dată extinsă, de aceea există soluții tehnice diferite. Soluția actuală menține amprenta școlii existente, cu adăugarea a încă unui corp, care presupune realizarea unor scări pentru etaj, iar ce s-a modificat la ea, structura de rezistență în totalitate, e realizată cu fundații izolate și structură de rezistență din grinzi și stâlpi, adică cadre”, a subliniat edilul. Primarul a explicat că în noua școală se va dubla practic numărul sălilor de clasă, la 14, unele dintre acestea urmând a fi organizate ca laboratoare.
”În prezent, suntem în faza în care a fost montat acoperișul și se lucrează în interior, la partea de finisaje și la finalizarea instalației sanitare. Instalațiile electrice, în mare parte, au fost trase. Sperăm că noul an școlar va începe într-o școală nouă cu clasele 0-VIII”, a mai declarat primarul, insistând și pe faptul că Primăria Ștefăneștii de Jos se va strădui să asigure o dotare corespunzătoare cu toate echipamentele și materialele necesare elevilor, inclusiv table inteligente, cu proiectoare încorporate în toate sălile de clasă.
Strada Făgăraș, reabilitată în proporție de 50%
”Anul acesta dorim să terminăm tot ce a rămas nefinalizat din mandatul trecut, pentru că avem și alte planuri menite să permită dezvoltarea comunei. Prioritățile sunt evident legate și de modernizarea infrastructurii rutiere.
În acest sens, un obiectiv important este în plină desfășurare: reabilitarea și modernizarea Str. Făgăraș, o arteră principală a comunei pentru care au fost prevăzute lucrări de extindere a rețelei de canalizare apă pluvială și menajeră, alimentare cu apă și refacerea stratului de uzură, amenajarea de parcări, trotuare și acces la fiecare proprietate plus material dendrologic unde va fi necesar. Lucrările țin cont inclusiv de aspectul peisagistic.
”Strada are o lungime de circa 1.800 metri, și s-au realizat lucrările de construcțiile edilitare adică: canalizare pluvială, menajeră, alimentare cu apă. Mai avem câteva racorduri de făcut, dar se vor executa în paralel cu lucrările de suprafață, astfel că s-a început partea de structură rutieră, care presupune lărgirea străzii pe anumite tronsoane, dar o lărgire mică, un acostament de 50 metri pentru sistematizare lucrări, parcări. Pe structura existentă se va elimina stratul de uzură și se va așterne un alt strat. Adică toată strada va beneficia de un strat nou de uzură”, ne-a spus primarul comunei Ștefăneștii de Jos.
Edilul ne-a explicat că lucrările de modernizare a străzii Făgăraș au fost din păcate întârziate de restricțiile impuse de pandemie, dar în prezent, lucrările edilitare au fost finalizate în proporție de circa 90%, iar per total strada este reabilitată în proporție de circa 50%.
Potrivit documentației tehnice, reabilitarea Str. Făgăraș pornește de la intersecția cu Str. Slatina (zona cimitir), traversează Șos. Ștefăneștii de Jos (DJ 200) și continuă până la intersecția cu Str. Dudului. Intersecțiile vor fi dirijate prin indicatoare rutiere, cu asigurarea priorității vehiculelor care circulă pe drumul județean în acest sens fiind montate, înainte de ieșirea pe drumul principal indicatorul „Cedează Trecerea”. De asemenea, pentru sporirea siguranței circulației, ținând cont de obiectivele din zona (școală, primărie, obiective comerciale), în apropierea intersecției cu drumul județean 200, pe Str. Făgăraș au fost amenajate treceri de pietoni.
”Conform graficului de execuție, strada ar trebui finalizată la 30 august. Iluminatul stradal rămâne la fel, pentru că au fost finalizate lucrările de iluminat public cu lămpi noi cu LED, în toată localitatea”, a precizat edilul explicând că este o lucrare importantă de care vor beneficia direct circa 130 de gospodării care se găsesc de-a lungul acestei străzi. Indirect vor beneficia mult mai multe străzi care au ieșire în această arteră. ”Ne dorim din tot sufletul ca cetățenii să o poată folosi cât mai repede”, a încheiat edilul.