Cimpoeru, băiat bun

Criza din sectorul imobiliar și al construcțiilor îi atinge fără pic de milă și pe cei care păreau că vor rezista vremurilor de restriște. Printre aceștia, fostul senator Matei Vintilă, socrul fostului cârcotaș Șerban Huidu.
Societatea socrului lui Șerban Huidu, Conimpex Company a depus în data de 21 februarie anul curent o cerere de insolvență, care dealtfel a și fost acceptată de instanță. Drept administrator judiciar a fost numită societatea KPMG Restructuring SPRL. Falimentul bătea însă de mult timp la ușa socrului lui Huidu. A rămas în aer proiectul Brâncuși Residence, ce prevedea construirea a 600 de apartamente. O singură familie a reușit să se mute într-unul dintre apartamente, și asta din mila muncitorilor care lucrau la șantier și la începutul iernii au izolat termic conductele și au racordat locuința la canalizare. În rest, alte aproape 500 de familii care au plătit la precontract sume considerabile au rămas să dea mărunt din buze. La fel și alte proiecte imobiliare, plus aproape o mie de muncitori care au rămas și cu ultimele salarii restante, și cu CAS-urile pe ani de zile doar reținute din salarii și neplătite la stat.

Prietenul la nevoie se cunoaște

Înainte însă de a da faliment firma lui Vintilă a fost susținută din răsputeri de prima­rul din Bragadiru, Va­sile Cimpoeru, care i-a încredințat cu mare larghețe două lucrări de mai-mare frumusețea. Este vorba în primul rând de un contract pentru “construcții, de fundații și de îmbrăcare a drumurilor în oraș Bragadiru, județ Ilfov”, contract numărul 4347, atribuit în data de 09.03.2009. Valoarea totală a contractului: 90 de milioane de lei, circa 21 de milioane de euro. O altă pleașcă, contractul cu numărul 16.290, atribuit în 08.09.2009, având ca obiect “Lucrări de reabilitare termică blocuri, oraș Bragadiru, jud. Ilfov, proiect tehnic +execuție”. Valoarea acestuia: 5205089.81 lei, după ce discuția a pornit inițial de la 11 milioane de lei. Cu toată bunăvoința primarului din Bragadiru firma socrului lui Huidu nu a putut evita însă intrarea în insolvență. (M.A.)