Orașul Pantelimon, pe făgașul continuității

Primul gospodar al orașului Pantelimon este confruntat, în ultima vreme, cu o serie de atacuri și contestări la adresa activității sale. Sunt atacuri nefondate, având în vedere bilanțul realizărilor în cei 8 ani de când este la cârma acestei localități. De altfel, am aflat că primarul Marian Ivan a întocmit un raport amănunțit cu privire la activitatea sa și a Consiliului local.

Raportul primarului Marian Ivan poate fi accesat pe site-ul Primăriei Pantelimon. Mânați, totuși, de dorința de a afla mai multe, chiar de la „sursă”, am hotărât să-i solicităm o întrevedere „tête-á- tête”. Nu de alta, dar prin urbe se tot zvonește că edilul nu va mai candida pentru încă un mandat. Așadar, iată ce ne-a spus, într-un interviu, Marian Ivan.

Redactor: Domnule primar, umblă vorba prin „târg” că nu veți mai candida la alegerile din anul acesta. Cât adevăr și câtă intenție răuvoitoare există în aceste zvonuri? 

Marian Ivan: Cu zvonistică, fără zvonistică, vă confirm oficial că voi candida și pentru mandatul următor. În acest sens, am postat și o scrisoare pe internet. Sute de oameni mi-au trimis mesaje de susținere pe rețelele de socializare, inclusiv oameni care au plecat din Pantelimon. Candidez, pentru că trebuie să continuu proiectele pe care le-am început. Nu pot lăsa treaba neterminată! Avem multe proiecte aflate în curs de derulare, cum ar fi asfaltarea celor 100 de străzi, pe care am început-o anul trecut, și care se va finaliza destul de curând, cam pe 30 mai – 1 iunie. Urmează alte 40 de străzi aflate în domeniul public, pe care le vom asfalta din fonduri proprii. Am demarat deja și studiile de fezabilitate, iar un constructor a făcut o evaluare estimativă, ca să știm câți bani trebuie să cerem băncii și dacă suntem eligibili pentru acea sumă. Subliniez că, în prezent, nu avem nicio datorie, suntem cu toate plățile la zi. Avem în proiect și construirea unei școli, grădinițe și creșe, pe terenul unității militare. Vom continua reabilitarea blocurilor, Ministerul Dezvoltării ne-a confirmat că vom primi o parte din fondurile necesare. Vom continua cu introducerea rețelelor de apă și canal, vom extinde rețeaua de iluminat public și pe cea de supraveghere video. În acest moment construim și o biserică, cu bani de la bugetul local, și va urma, în viitorul apropiat și o a doua. Asta pentru că orașul este împărțit în 4 parohii, iar noi nu avem decât o biserică și o capelă… Iată motive, zic eu, suficiente pentru a-mi depune o nouă candidatură la funcția de primar. Cum vă spuneam cândva, comunitatea noastră are nevoie de continuitate în derularea proiectelor, nu le putem abandona la jumătate.

 

R: Sunt voci care vă acuză că nu vă respectați promisiunile. Că ați promis 2.500 de apartamente pentru tineri și nu v-ați ținut de cuvânt. Cum le răspundeți? 

M.I.: Eu nu am făcut promisiuni deșarte niciodată! Am muncit efectiv, iar realizările se văd. Eu nu vin acum în fața cetățenilor cu o promisiune electorală. Eu voi lucra și mai intens decât până acum. Am învățat, de‑a lungul timpului, că promisiunile trebuie dovedite prin realizări. În privința celor 2.500 de locuințe, situația nu a depins de mine, a fost destul de complicată. Doar cei care nu știu despre ce e vorba, aruncă astfel de vorbe-n vânt. Sau se prefac că nu știu. Concret, demersurile pentru preluarea fostei unități militare le-am început în 2010. Proiectul prevedea construirea a 5.000 de locuințe ANL, din care 2.500 reveneau orașului Pantelimon, iar restul de 2.500 erau destinate Ministerului Apărării. În anul 2013, am întâmpinat unele greutăți, deoarece nu s-a mai acceptat preluarea unității militare, astfel că proiectul ANL inițial a rămas în suspensie. În ultimul an am reluat demersurile și acum mai așteptăm un singur document de la OJCPI Ilfov. Avem promisiuni că acel document îl vom primi luna aceasta. Numai că acum ANL ne‑a înștiințat că nu mai are fondurile necesare pentru acel cartier. Totuși, noi avem prevăzuți în buget banii necesari pentru construirea a circa 900 de apartamente, locuințe care vor fi date în folosință tinerilor, ulterior existând posibilitatea cumpărării acestora. Aceasta nu este o promisiune, ci o certitudine, un proiect la care lucrăm deja.

 

R: Cât de greu este să susțineți atâtea proiecte, atâtea activități și inițiative, în condițiile în care, în România, lucrurile nu merg întotdeauna ca „unse”? 

M.I.: Am șansa să lucrez cu o echipă puternică, entuziastă, plină de energie. O echipă deosebit de competentă. Mulți dintre ei sunt tineri, dar sunt foarte buni în ceea ce fac. Încercăm să rezolvăm cât mai rapid problemele pe care ni le semnalează cetățenii. Pentru aceasta am inițiat un program de audiențe on-line, în fiecare joi. Atunci, ne întâlnim toată echipa, comunicăm cu cetățenii, iar când se poate, intervenim imediat. Dacă problema este mai complicată, eu îmi fac program special după cel al solicitantului, pentru a o rezolva. De asemenea, avem audiențe și direct cu cetățenii, cu echipa lângă mine. Are un om o problemă, pleacă cineva cu el, cu mașina, în locul respectiv și rezolvă, pe loc, situația apărută. Subliniez: atunci când acest lucru este posibil. Nu mai punem oamenii pe drumuri, vino mâine, vino poimâine! Încercăm să eliminăm birocrația și să reacționăm în timp real, cât mai rapid. De aceea, sunt convins că, într-un nou mandat, voi avea cu cine să colaborez, iar proiectele noastre de viitor vor fi duse la bun sfârșit cu succes, în ciuda unor piedici obiective inerente care apar, oricât de mult ai vrea să le eviți. Dar când știi că ai lângă tine niște oameni de nădejde, aceste piedici vor fi înfrânte cu siguranță. 

Discuția cu primarul Marian Ivan a atins și multe alte probleme ale orașului, care m-au făcut să înțeleg că lucrurile nu se fac bătând din palme. Pe lângă munca asiduă pentru ducerea la bun sfârșit a proiectelor, un primar se lovește și de o serie de greutăți și neajunsuri. Dar, despre toate acestea, ca și despre copii, educație sau performanță sportivă și nu numai, vă vom vorbi într-un număr viitor al publicației noastre.