“Pe primele două luni, avem, cred că pentru prima dată de la revoluţie, un sold pozitiv al comerţului exterior”. Vorbele au fost rostite de preşedintele Traian Băsescu, cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc.
De fapt, pozitiv a fost contul curent al României, şi nu soldul comerţului exterior. În contul curent al ţării, pe primele două luni ale lui 2013, au intrat mai mulţi bani decât au ieşit, respectiv cu 327 milioane euro mai mult. Comerţul exterior a fost însă pe deficit, cu 23 milioane euro, adică România mai mult a importat decât a exportat. Dar diferenţa de 23 milioane este foarte mică faţă de anul trecut, când deficitul era de ordinul sutelor de milioane de euro. O explicaţie ar sta în iarna care a fost deajuns de uşoară, ceea ce a însemnat mai puţine gaze importate de la ruşi, dar şi în apetitul tot mai scăzut al românilor de a cumpăra bunuri de larg consum, ceea ce a dus la scăderea importurilor. În aceeaşi perioadă au intrat în România, prin transferuri, circa 560 milioane euro, în majoritate de la românii care lucrează în străinătate.
În primele două luni ale lui 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, exporturile au crescut cu 600 milioane euro, iar importurile au crescut şi ele, însă cu doar 200 milioane euro. O importantă componentă a creşterii exporturilor l-a reprezentat începerea activităţii la uzina Ford. Banii veniţi de afară au fost şi ei mai mulţi, cu 240 milioane euro.