Dreptatea fără putere este neputincioasă. Puterea fără dreptate este tiranică
Cuplul Ţicău – Mantale și cazul Tâncăbești
Justiţie și (sau) dreptate e un subiect de când lumea. Și mai actual ca oricând. La noi, e o aiureală. Nu e nici măcar joc de ruletă, într-un cazinou rău famat. Tema e peste tot. Nici nu e nevoie să vă fi mușcat „cobra”. Ţineţi deschis televizorul! Măcar un pic. Știm că o judecată strâmbă făcută oricui, e o ameninţare pentru toţi. Nu-i de joacă! Revine soluţia dezolantă că atât timp cât cușca nu e bine închisă, trebuie să considerăm că leul are dreptate?
Ne întoarcem la „orientare”, tovarăși! E după cum vrea, cine trebuie!
Râsu’ – plânsu’
Mulţi susţin că există două feluri de dreptate: a ta și a celorlalţi.
Zărim noi o contradicţie aici? Aparent, răspunsul ar fi, da. Oricare dintre variante e adevărată.
Pe de altă parte, de ce nu e o contradicţie? Pentru că cele două dreptăţi trebuie să coexiste. În bună pace.
Când nu se întâmplă așa, se umplu tribunalele. Cine rezolvă conflictele? Singură, justiţia. Adică sistemele de legi și proceduri ale societăţii democratice! Lumea se sprijină pe echilibrul aplicării lor.
Cu o obligaţie definitivă și suverană: ansamblul judiciar să nu fie autist! Să funcţioneze, egal pentru toţi, corect, imparţial. Și mai cum? Cu dreptate.
Paraua și ocaua
„E legal, c-așa vrem noi”, pare sloganul zilei. Pentru asta, justiţia noastră e privită suspicios de către UE. Acolo, unde vieţuiește cuplul Ticau-Mantale. În țară, am plătit bani grei din buget, pentru sentinţe smintite.
Consulul Mioara Mantale mi-a transmis din Franţa că despre subiectul Tâncăbești se ocupă soţul ei. Adică, procurorul Daniel Ţicău. Care e trimis de statul roman la Consiliul Europei, să combată pe continent crima organizată.
Fără nici o legătură cu asta, la Tâncăbești, cuplul s-a făcut proprietar peste un teren care încalcă zona de protecţie a lacurilor. Asta, deși ea e instituită legal și menţionată de norme, paragrafe și articole în vigoare. Astăzi. Acum.
Plasturi peste ochi și degete în urechi
I-am recitat procurorului Ţicău, la telefon, textele de lege. Fuseseră menţionate și în articolele publicate anterior. Am fost surprins când m-a întrebat care ar fi ele? Să nu le fi știut, inocentul profesionist? Despre alte „două dosare în cauză” care „au fost deja soluţionate”, cum scrie el, voi reveni cu detalii într-un episod ulterior. N-avem spaţiu, nu e nici momentul. Știm amândoi ce știm, și eu și maestrul Ţicău.
Ce i-am scris procurorului Ţicău?
„Jurnalul de Ilfov – dacă aveţi comentarii.
Bună ziua, domnule Ţicău,
Aici găsiţi formă electronică a articolului apărut după dialogul telefonic cu dv.:
http://www.jurnaluldeilfov.ro/stire/2675/alo-dom-procuror-ce-vrei-sa-faci.html
Aștept, într-un fel sau altul comentariile dv. Ar fi utile, mai ales de tipărit, ca prime răspunsuri ale „altera pars”, (ale celeilalte părţi, trad. din lb.lat. n.n.).
Oricum, puteţi accesa adresa electronică a ziarului nostru, oricând doriţi: http://www.jurnaluldeilfov.ro/
Și o rugăminte: care este titulatura oficială a postului pe care îl ocupaţi la Consiliul Europei?
(Eugen Dichiseanu)”
Ce răspunde el?
„Stimate domnule Dichiseanu
Dacă după o convorbire de 76 de minute, cred eu destul de consistentă, cu privire la modul în care am dobândit proprietatea și natura litigiului aflat pe rolul unei instanţe de judecată (alte două dosare au fost deja soluţionate), acestea sunt concluziile dumneavoastră, consider că dialogul nostru reprezintă un timp pierdut pentru mine.
Instanţele de judecată vor oferi un răspuns definitiv cu privire la drepturile noastre (dreptul de proprietate și nu în ultimul rând dreptul la propria imagine și la viaţa privată).
Vă doresc o fructuoasă evoluţie profesională în continuare, în spiritul deontologiei jurnalistice autentice!
P.S.: Dosarul „Dorna Arini” a fost soluţionat definitiv și irevocabil de instanţele de judecată în sensul recunoașterii depline a dreptului meu de proprietate și a caracterului perfect legal al dobândirii acestuia. Și atunci s-au găsit partizani media ai părţii adverse și atunci voalat sau direct am fost supus unui șantaj, rămas fără nici un efect, din punctul lor de vedere. (Daniel Ţicău)”
Cu ochii pe ceas. De pomană
Adică degeaba. Ce dacă în 76 de minute n-am aflat nimic concret de la proprietarul Ţicău, decât salată de vorbe?
Apropo, cum să fie „convins că și-a dobândit legal proprietatea” când fusese avertizat că există „modificări” în actele vânzătorului avocat, Dumitru Cristea? Toate prin alipiri și dezmembrări hocus-pocus, cu vecinătăţi trecute la începutul actului notarial, apoi „schimbate” câteva pagini mai încolo? Cu planuri cadastrale anapoda?
La fel, cuplul fusese atenţionat că dacă va cumpăra bojdeuca de pe malul lacului, va fi chemat în instanţă și că altă soluţie nu e.
Maestrul Ţicău susţine, însă, că e un cumpărător de bună credinţă. De cea mai extraordinară bună credinţă.
Fără timpi morţi
Dacă nu mi se dă dreptate, “consider că dialogul nostru reprezintă un timp pierdut pentru mine”, scrie el. Normal că Ţicău n-are vreme de prostii. El e riguros, prompt, eficient. Știe când și pe ce butoane să apese. Opinia publică? N-are treabă? Ce dacă e slujbaș al statului? Cum adică, ce funcţie are el la CE? De-aia nu mai poate nea Vasile să-și repare taburetul?
Imagine furată?!
În episodul următor, despre: presa nesimţită, procurorul obscen, dorinţa lui de a avea eu „o fructuoasă evoluţie profesională”, deontologie, șantaj, partizani și dreptul la propria imagine. Că pe-asta, cine i-a luat-o? N-a prins infractorul? I-a fugit și ăsta de sub nas, ca Omar Hayssam?
Înţeleagă cine, ce-o vrea!
(Va urma)
