Liviu Dragnea, președintele PSD, a avertizat că, în cazul în care Guvernul Cioloș ar intenționa să vândă o companie din domeniul strategic al României, social-democrații vor convoca Parlamentul de urgență și vor depune moțiune de cenzură.
Dragnea a subliniat faptul că Guvernul Cioloș, ca guvern interimar, nu are niciun fel de legitimitate să vândă ceva din România. El exclude ferm această posibilitate.
„Mai ușor cu privatizările!”
„Ca să poți să vinzi ceva în România trebuie să ai, totuși, în spate o susținere legitimă, o susținere populară și să prezinți argumente serioase pentru ca din România să plece ceva. Plus că asta este un domeniu strategic. La noi, în programul de guvernare, spunem clar: mai ușor cu privatizările de dragul privatizării. Dacă este o companie care este în pământ, care este praf și pe care statul nu poate să o rezolve, să o refacă profitabilă, da, dar companii care au venituri foarte mari, strategice, nu avem de ce să le vindem. Eu cred că dacă acest guvern încearcă să facă acest lucru, atunci putem convoca Parlamentul într-o sesiune extraordinară, pentru moțiune de cenzură”, a spus Dragnea la o emisiune TV, întrebat ce părere are despre faptul că Guvernul Cioloș ar intenționa să vândă câteva mine de sare din România. Dragnea a mai menționat că, în situația în care vreun act al guvernului pune în pericol securitatea națională, siguranța națională, interesele strategice, atunci PSD va depune moțiune de cenzură, chiar dacă în acest fel s‑ar putea ajunge la alegeri anticipate.
PSD nu face guvern cu PNL
Referitor la ideea vehiculată, în ultima vreme, aceea a unui guvern de uniune națională, Liviu Dragnea a precizat ferm că partidul pe care îl conduce nu va face guvern cu PNL, cel puţin atâta timp cât el conduce formaţiunea politică. „Noi avem alianţa cu ALDE, care e din ce în ce mai solidă, va fi solidă şi în continuare şi este alianţa cu care sperăm să facem majoritate şi să formăm guvernul după alegeri. Sub nicio formă nu susţinem un prim ministru tehnocrat, cu atât mai puţin un guvern tehnocrat. Este imposibil, din punctul meu de vedere, un guvern PSD-PNL (după alegerile parlamentare-n.r.). (…) Ce vă spun acum să fie foarte clar: PSD nu face guvern cu PNL, chiar dacă este dezamăgit şi dl. Ponta şi dl. Tăriceanu, PSD nu face guvern cu PNL. Şi aş vrea să închidem subiectul acesta, din punctul de vedere al PSD. (…) PSD, cât eu voi fi preşedinte, nu va face guvern cu PNL”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.