Duminică, la Sala Palatului din București, Liviu Dragnea a fost validat în unanimitate de delegații la Congresul Extraordinar PSD. Într-o atmosferă de de vibrant entuziasm, vorbitorii au pus în lumină importanța acestui Congres, care a deschis o etapă nouă în activitatea partidului, de mari prefaceri revoluționare în toate domeniile, imprimând un dinamism fără precedent procesului de edificare a capitalismului în România. Dând expresie sentimentelor de înaltă prețuire și profund respect ale întregului partid, ale Guvernului Ponta, ale milioanelor de oameni ai muncii, Congresul PSD a a dus un cald și înălțător omagiu celui mai iubit fiu al partidului, domnul Liviu Dragnea. Premierul Victor Ponta, odată ajuns la tribuna Congresului, a fost aplaudat și ovaționat minute în șir. Delegații au scandat numele premierului, în semn de prețuire față de inestimabila sa capacitate de a duce România pe noi culmi de progres și civilizație. Au fost subliniate astfel, cu deplină satisfacție și legitimă mândrie patriotică, mărețele sale înfăptuiri și s-au adus dovezi de sprijin al celui mai destoinic premier al României și operei sale de o inestimabilă valoare teoretică și practică. Sună cunoscut, nu-i așa? Cam așa scria Scânteia, în vara anului 1988 despre ședința CPEx al CC al PCR.

Oricum, apele par să se fi limpezit în PSD, iar Dragnea este acum președinte „pe bune”. O mână forte, un tătuc pe care și-l doreau toți nostalgicii după epoca de aur, de curând apusă, care va face curățenie în partid și va închide gurile nemulțumiților. Este evident,  PSD se află acum pe cai mari. Dragnea a preluat frâiele și este pregătit să obțină la alegerile din 2016 o victorie zdrobitoare. Nici nu ar fi de mirare, având în vedere că opoziția liberală este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Cu atașul uneperist bine legat de motocicleta PSD, social democrații taie și spânzură prin Parlament. Dragnea se vede deja cel mai tare din parcare. Nici nu trecuseră câteva ore de la validarea sa, deloc surprinzătoare, având în vedere că a fost unicul candidat, ca pe vremurile de care am încercat să vă reamintesc, că se și gândește la o remaniere a Guvernului Ponta. El i-a cerut astfel o analiză a activității miniștrilor, pentru a vedea care merită remaniat. Teamă mi-e că va fi o remaniere totală, cu Victor Viorel cu tot…

Pe de altă parte, PSD are de partea sa mai multe atuuri pentru a obține victoria zdrobitoare despre care vă vorbeam. Unul dintre acestea este purcoiul de bani de care dispune guvernul pentru valul de pomeni electorale care vor urma, cu siguranță. Bani obținuți din tăierea investițiilor. Pe de altă parte, redresarea economică, la rândul său, este un alt atu, chit că ea a fost obținută cu măsuri liberale 100%, însușite fără rușine de premierul copy-paste. Așadar, drumul este netezit. Singura sincopă ar putea fi condamnarea definitivă și cu executare a proaspătului tătuc al PSD, Liviu Dragnea, la procesul din noiembrie. Atunci să te ții distracție!…