Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Ilfov are o structură organizatorică formată din 5 mari categorii de activități – de servicii interne, colectare persoane juridice, colectare persoane fizice, inspecţie fiscală și trezorerie.

Articol apărut în nr. 391 al Jurnalului de Ilfov, ediția print


Administrează 152.928 contribuabili, din care persoane juridice – 47.485 (contribuabili activi – 35.234, inactivi fiscal – 12.251) și persoane fizice – 105.443; avea, la sfârșitul anului trecut, o organigramă de personal formată din 426 de posturi, din care ocupate – 343; funcţionari publici, în proporție de 96%; cu atribuții de execuție – 94% și cu studii
superioare – 92%, și își propunea, pentru 2017-2020, mai multe obiectivele generale şi specifice:

– încurajarea conformării voluntare, pentru asigurarea unei colectări rapide, la costuri reduse;

– combaterea evaziunii fiscale, precum şi a oricăror altor forme de evitare a declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale;

– creşterea calităţii serviciilor destinate contribuabililor și, nu în ultimul rând, creşterea eficienţei și dinamicii colectării, concomitent cu reducerea costului unui leu colectat.

2017, în cifre…fiscale

Anul trecut, totalul veniturilor colectate pe cele patru bugete administrate de AJFP Ilfov a însumat 1.714,88 mil. lei (față de 1.850,07 mil. lei în 2016), ceea ce reprezintă o scădere de 7,31% – ca urmare a migrării contribuabililor către Structura de Contribuabili Mijlocii Bucureşti. Scăderea cea mai importantă, de 16,19%, faţă de încasările anului 2016, a
fost înregistrată la bugetul de stat, în timp ce la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost o creştere de 5,23%, la bugetul asigurărilor sociale de stat o creştere de 10,54%, iar la bugetul asigurărilor pentru şomaj s-a înregistrat o creştere de 6,43%. Pe surse ale bugetului de stat, încasările cele mai mici din 2017 faţă de anul 2016 au fost
la: impozit profit -32,07%, T.V.A. -28,24% și accize -27,16%.
Pornind de la cei aproape 153.000 de contribuabili administrați, pentru anul trecut, pe domenii de activitate, la nivelul AJFP Ilfov putem vorbi, în activitatea de gestiune, de:
l 2.916 sedii secundare care au obligaţii declarative şi de plată, potrivit legii, aflate în administrare, 5.440 persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent; 1.392 persoane fizice care exercită profesii libere; 1.211 asociaţii familiale; contribuabili cu creanţe în colectare: 79.673; alţi plătitori de impozite şi taxe: 97.400; contribuabili plătitori de impozit pe profit: 9.315; contribuabili plătitori de impozit pe venit din salarii: 19.650; contribuabili plătitori înregistraţi în scopuri de TVA: 12.405; alţi plătitori: 31.609.
S-au gestionat 481.246 formulare (declaraţii de impozite, taxe şi contribuţii, declaraţii privind impozitul pe venit sau declaraţii informative) – depuse electronic: 455.224. S-au emis 19.423 decizii de impunere pentru plăţi (din care decizii de impunere anuală: 8.400; iar din acestea, cu sume de restituit: 2.034); 2.315 certificate de cazier fiscal eliberate; sancţiuni înscrise în cazierul fiscal: 5.389; deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare (depuse): 599; sume TVA restituite: 81,45 mil. lei; notificări nedepunere declaraţii, deconturi: 3.541; certificate digitale pentru declaraţiile on-line
eliberate: 11.097; certificate de rezidenţă emise: 759.

Pentru activitatea de colectare a creanţelor fiscale, pentru recuperarea creanțelor bugetare datorate bugetului general consolidat prin aplicarea modalităţilor de executare silită, cifrele prezentate au fost de: 103.991 titluri executorii comunicate (pentru persoane juridice – 80.285 și pentru persoane fizice: 23.706), sume realizate la bugetul general consolidat din executare silită – de 221,59 mil. lei (somații, popriri, valorificare sechestre bunuri mobile și bunuri imobile); licitaţii organizate pentru valorificarea bunurilor mobile şi imobile sechestrate: 37; atragerea răspunderii solidare: 13 decizii pentru suma totală de 73,51 mil. lei; 223 debitori pentru care s-a deschis procedura de insolvenţă și 53 de avize pentru înscrierea creanţelor fiscale în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Recuperare datorii

În concluzie, în 2017, în urma aplicării măsurilor de executare silită, creanţele bugetare încasate au fost de 221,59 mil. lei, din care, prin somaţii de plată s-a recuperat un procent de 33,37%, popriri bancare 60,20%, popriri pe venituri 4,75% şi valorificare sechestre 1,68%.

Inspecția fiscală

În 2017 au avut loc 300 acţiuni de control fiscal (inspecţii generale și parţiale, cercetări la faţa locului, controale încrucişate, controale inopinate) la 292 contribuabili persoane juridice din Ilfov, iar valoarea totală a veniturilor suplimentare atrase la bugetul general consolidat, stabilită ca urmare a acestor acţiuni, a fost de 92.370.708 lei.
Ca măsuri de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a indisciplinei financiare, s-au înaintat organelor de urmărire penală 22 sesizări în vederea continuării cercetărilor, prejudiciile totale estimate fiind de 44.515.813 lei. S-au întocmit referate de înscriere în Lista contribuabililor inactivi pentru 19 societăţi comerciale, s-au emis 7 decizii de
instituire a măsurilor asigurătorii pentru sume estimate la 17.495.199 lei. Iar în legătură cu inspecţiile fiscale efectuate în vederea identificării şi combaterii fraudelor privind taxa pe valoarea adaugată, verificarea realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de TVA cu opţiune de rambursare, primite pentru control anticipat, s-au menționat 144 de acțiuni, cu TVA respinsă la rambursare de 16.609.790 lei. Au fost efectuate 33 controale inopinate la contribuabilii care înregistrează neconcordanţe între impozitul pe profit înscris şi declarat în situaţiile financiare anuale şi declaraţia privind impozitul pe profit (D101), fiind emise dispoziţii de măsuri asigurătorii în valoare de 4.469.313 lei.
Pentru persoane fizice, datele din activitatea de inspecție fiscală indică, pentru 2017, 66 de acţiuni de control fiscal, din care 39 de inspecţii finalizate cu rapoarte de inspecţie fiscală şi decizii de impunere. Valoarea sumelor suplimentare stabilite ca urmare a acţiunilor desfăşurate a fost de 14.778.720 lei. De asemenea, tot anul trecut, s-au realizat 12
inspecţii fiscale pentru soluţionarea deconturilor negative cu opţiune de rambursare, TVA respinsă la rambursare fiind de 3.093.540 lei.

Creșteri de performanță

Privită prin prisma indicatorilor de performanţă, activitatea de inspecţie fiscală a obţinut, anul trecut, creșteri faţă de 2016 la capitolele – eficienţa acţiunilor de inspecţie fiscală prin prisma sumelor stabilite suplimentar pe inspector, urmare inspecţiilor fiscale la contribuabili persoane fizice, de la 991.055 lei/inspector în 2016, la 1.847.340 lei/inspector în 2017; TVA respinsă la rambursare, în cazul soluţionării deconturilor negative cu opţiune de rambursare (DNOR), de la 11.970.621 lei în 2016, la 16.609.790 lei în 2017 și la numărul de DNOR transmise Structurii de Inspecţie Fiscală pentru control anticipat, care a scăzut de la 52 în 2016, la 39 în anul 2017.