Linia preorășenească 404 va funcționa de la 1 iulie 2017, ca urmare a încheierii Contractului de Transport Public între Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Primăria Oraşului Pantelimon.
Primăria orașului Pantelimon anunță încheierea, cu succes, a negocierilor pentru reintroducerea autobuzelor Regiei Autonome de Transport București în zonă. Consiliului General al Municipiului București a aprobat reluarea transportului preorășenesc (întrerupt în iunie 2010). Astfel, din data de 1 iulie, locuitorii din orașul Pantelimon vor beneficia de transport în comun RATB. Este vorba despre o singură linie preorășenească, 404, care va circula zilnic pe traseul: Cora Pantelimon – Șos. Gării Cățelu – Bd. Biruinței – Biserica Sf. Nicolae – Școala Generală nr. 1 – Policlinică – Mihai Eminescu – Cimitir II parohial – Avicola – Pantelimon și invers.
Mijloacele de transport vor efectua opriri în staţiile prevăzute în contract şi vor purta inscripţia: ”404: Granitul – Pantelimon”.
Linia 404 va circula, pe direcția Cora Pantelimon – Pantelimon: de luni până vineri, de la ora 05.00, până la ora 23.15 (în medie, din 20 în 20 de minute); sâmbătă și duminică, de la ora 05.05, până la ora 22.00 (în medie, din 45 în 45 de minute). Pe direcția Pantelimon – Cora Pantelimon, se va circula: de luni până vineri, de la ora 05.15, până la ora 23.30 (în medie, din 20 în 20 de minute); sâmbătă și duminică, de la ora 05.20, până la ora 22.15 (în medie, din 45 în 45 de minute). Orarul este orientativ (respectarea lui depinde de condițiile de trafic de pe traseu).
Un bilet va costa 1,5 lei. Pentru călătorii care vor dori să își facă abonament lunar, prețul va fi de 35 lei pe această singură linie (404), 95 lei pe 2 linii (404 și altă linie urbană) și 125 lei pentru toate liniile (din București și Ilfov). Pentru aceste abonamente se va acorda o reducere de 50% elevilor, studenților și donatorilor de sânge.
”Ne zbatem de ani buni să semnăm un contract în folosul cetățeanului, pe un traseu care să deservească toate zonele orașului Pantelimon, la intervale orare convenabile și în condiții moderne de infrastructură”, a declarat primarul orașului Pantelimon, Marian Ivan. ”După 7 ani fără RATB în orașul nostru, am reușit, în cel de-al treilea mandat al meu, să oferim din nou cetățenilor noștri dreptul la un transport civilizat și accesibil ca preț”, a completat acesta.
Negocierile cu RATB au reînceput intens anul trecut: în Pantelimon, s-au executat ample lucrări de asfaltare (peste 100 de străzi), iar regia de transport nu și-ar fi putut desfășura traseul fără o infrastructură rutieră corespunzătoare.