Pantelimon

Pantelimon trece printr-un amplu proces de transformare şi orașul este dat peste cap din motive bine determinate. Finalul, însă, va fi european,  doar că este nevoie de un bob zăbavă din partea tuturor. Aşa e de când lumea: întâi trebuie să fie „ rău”, pentru ca apoi să fie „bine”. Avem, cum s-ar spune, cronica unor lucrări anunţate.

100 de străzi vor deveni altele

La conferinţa de presă  „Modernizarea infrastructurii rutiere şi a aliniamentelor stradale din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov”, care a avut loc pe 22 iulie, primarul Marian Ivan a anunţat că 100 de străzi ale oraşului trec printr-un amplu proces de refacere, datorită proiectului cofinanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Centre urbane”. „După celelalte două proiecte implementate anterior, iluminatul şi instalarea camerelor video, am început acest al treilea proiect în care, la momentul actual, 70 de străzi din cele 100 prevăzute, sunt deja în lucru. Cele 70 de străzi au fiecare câte o echipă care beneficiază de un buldozer, basculantă etc., şi fiecare stradă are echipa ei de lucru. Lucrările sunt în grafic. Pe celelalte 30 de străzi, lucrările de  modernizare se vor desfăşura în această lună, săptâmâna aceasta  (n.red: joi 23.07, vineri 24.07) se mai toarnă asfalt pe 12 străzi, deja pregătite. Pe strada Livezilor, se lucrează la canalizarea apelor pluviale, deoarece acest proiect de drumuri este integrat cu proiectul de preluare a apelor pluviale, fie prin canalizare, fie prin rigole. Apele pluviale vor fi duse, unele în canalul colector, unele în staţia de  pompare, unele la lac, căci avem voie, conform legilor europene. Însă, trebuie să precizez că unele dintre străzile modernizate vor deveni cu sens unic, pentru că trebuie să ne gândim şi la siguranţa cetăţeanului. Într-un final, toate străzile vor avea însemne rutiere, marcaje, treceri de pietoni”, a precizat Marian Ivan.

 

14.000 de locuitori mulţumiţi, un beneficiu imens!

Cele 100 de străzi modernizate însumează 29,926 km, iar beneficiarii primari ai modernizării sunt 14.000 de locuitori din cei peste 25.000 câţi găzduieşte oraşul Pantelimon. Lungimea reţelei de canalizare pluvială va fi de 19,480 km şi, după finalizarea lucrărilor, timpul de deplasare pe cele 100 de străzi va fi redus cu 18%, iar viteza de deplasare va creşte cu 35 km/h. „Apoi, beneficiari direcţi sunt şi cele 80 de societăţi comerciale care îşi au sediul pe cele 100 de străzi”, a adăugat primarul oraşului Pantelimon.  Populaţiei şi societăţilor comerciale li se adaugă ca beneficiari indirecţi Primăria oraşului Pantelimon, populaţia judeţului Ilfov, şi agenţii  economici din Regiunea Bucureşti-Ilfov deoarece, prin modernizarea celor 100 de străzi, se asigură legături mai bune cu DN3, DJ 100A şi DJ 301.

 

Gata? Pe 15 noiembrie!

Optimist din motive concrete ce ţin de vreme şi organizare de şantier, primarul Marian Ivan  a anunţat că, dacă totul decurge normal, lucrările se vor termina pe 15 noiembrie, deşi documentele prevăd 18 decembrie 2015.

Valoarea totală a proiectului este de 55.484.320,24 lei, din care 36.693.442,40 lei reprezintă valoarea finanţării nerambursabile obţinute în cadrul acestui program. „Am rezolvat şi cu plăţile şi pot să vă anunţ că, în 23 iulie, am devenit prima localitate din România care a primit banii pentru modernizarea şi izolarea blocurilor, de la Ministerul Dezvoltării. În rest, chef de muncă să fie!”, spune Marian Ivan, primarul oraşului Pantelimon.