@ Unitățile de învățământ sunt pregătite pentru noul an școlar

Primarul comunei Clinceni, Adrian Budeanu, a decis că pentru acest mandat, și modernizarea infrastructurii școlare este extrem de importantă. Acesta este motivul pentru care, edilul și-a propus, pe de o parte, să creeze toate condițiile pentru ca cei peste 1.500 de elevi ai comunei să înceapă un nou an școlar în unități de învățământ pregătite corespunzător, iar pe de altă parte, a dat startul implementării unor proiecte moderne, menite să ofere un sistem de învățământ de nivel european. În acest caz, ne referim la construirea de la zero a unui campus școlar.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 615, ediția print

Primarul Adrian Budeanu ne-a anunțat că împreună cu Consiliul Județean Ilfov (CJI) este dezvoltat un proiect în valoare de 9,9 milioane lei, care își propune realizarea unei școli cu 10 săli de clasă. ”Am obținut un amplasament în zona Complexului  Belvedere, unde beneficiem de un teren generos, de 16.000 mp. Acolo dorim să realizăm un campus școlar compus, care să cumprindă și nivelul de creșă”, ne-a spus primarul, menționând că proiectul este deja depus la Ministerul Dezvoltării cu scopul obținerii finanțării. Conform proiectului, acest campus ar urma să includă și o grădiniță cu program prelungit, dar și o sală de sport didactică.

”Este o zonă frumoasă, o zonă de vis. Avem acum trei școli funcționale în comună, dar ne dorim foarte mult să dezvoltăm un sistem educațional de nivel european, ceea ce înseamnă că prin construcția acestui campus școlar vom regândi întreg sistemul de învățământ, care va fi integrat în acest loc, iar spațiilor care vor rămâne libere le vom da altă destinație, spre exemplu, să dezvoltăm și alte grădinițe, având în vedere cererea mare din partea părinților, sau să organizăm afterschool-uri.

Potrivit studiului de fezabilitate, pornind de la unul din scopurile învăţământului european şi anume cel de asigurare reală a egalităţii şanselor tuturor elevilor, fără discriminare, se distinge necesitatea construcţiei unei școli noi și moderne în Clinceni. Un astfel de proiect este o cale viabilă care face posibilă rezolvarea unor mari deziderate ale locuitorilor, astfel: răspunde cerințelor locuitorilor, care manifestă un interes deosebit pentru sistemul educațional; reducerea abandonului școlar care este tot mai accentuat în aceste zone rurale, atrage copiilor care fac naveta la alte școli din București unde sunt condiții normale de educație, către o școală modernă care va avea condiții cel puțin similare. Proiectul este gândit conform strategiei de dezvoltare a comunei Clinceni, Capitolul III.4.Educație, scopul principal al acestui capitol fiind îmbunătățirea infrastructurii și a actului educațional.

Unitățile de învățământ, pregătite pentru noul an școlar

Vorbind despre aten­ția deosebită a edilului pentru sistemul de învățământ, am aflat și că administrația Clinceni și-a propus să pregătească cât mai bine toate unitățile de învățământ pentru noul an școlar, astfel încât acestea să își poată primi elevi într-un mediu educațional frumos, performant și sigur. ”La școli se fac lucrări de reparații, igienizări, se înlocuiesc diferite componente dacă este necesar, cum ar fi chiar acoperișul, ușile, ferestrele sau obiectele sanitare. Școlile din Clinceni au mai solicitat înlocuirea lambriurilor, a boilerului electric, a capacelor de wc, repararea instalațiilor electrice și înlocuirea pieselor de mobilier”, a precizat primarul Adrian Budeanu, menționând că se fac eforturi foarte mari pentru susținerea sistemului de învățământ, în mod special eforturi financiare, având în vedere că aceste lucrări sunt făcute din bugetul comunei.

Comuna are nevoie urgentă de o sală de sport

Nu mai este o noutate faptul că sportul este foarte important pentru fiecare dintre noi, indiferent că locuim la oraș sau la sat. Acesta este și motivul pentru care edilul din Clinceni își dorește foarte mult ca cetățenii, de la mic, la mare, să poată face sport. Din păcate, copiii comunei nu au nici acum o sală de sport, deși comuna Clinceni se poate lăuda cu un liceu cu profil sportiv.

Sala de sport este, așadar, o prioritate, chiar dacă există destui cârcotași care consideră că pentru comună o astfel de structură este un moft. Sala de sport reprezintă un proiect care a fost început de administrația din Clinceni în anul 2010, apoi a fost preluat de Ministerul Dezvoltării. ”Între timp, am refăcut documentația, iar acum avem o discuție cu Consiliul Județean Ilfov, să preia această lucrare care este foarte importantă pentru sistemul de învățământ din comuna Clinceni. Avem peste 1.500 de copii care nu au sală de sport în prezent. Suntem în procedura de licitație, probabil în scurt timp, vom anunța câștigătorul pentru sala de sport. Copiii au doar o sală mică la școală, improprie pentru orele de sport. Este absolut necesar să avem sală de sport la Clinceni. Sala de sport se va construi pe zona către Casa de Cultură, fundația este turnată acolo de foarte mulți ani și se pare că vom beneficia de sprijinul CJI și al Companiei Naționale de Investiții. Este un proiect de circa 14 milioane de lei”, ne-a spus primarul. Sala de sport școlară ar urma să aibă o tribună cu 102 de locuri, forma terenului va permite înscrierea unui dreptunghi cu laturile de 47 m x 51 m/ 44 m x 53 m. Sala va avea vestiare, grupuri sanitare și spații conexe.

Spațiile educaționale existente, reorganizate

Am găsit-o în plină activitate de pregătire pentru începerea noului an școlar pe prof. Cristina Bencu, directorul Liceului cu Program Sportiv „Helmut Duckadam”, instituție de învățământ în care se efectuau în forță lucrările de igienizare. De altfel, toate structurile comunei au fost incluse într-un proiect similar, adică atât grădinița cu program prelungit, cât și  școala primară și gimnaziul. ”Zugrăvim, încercăm să reparăm unde este nevoie în corpul vechi al unității de învățământ. În corpul nou nu sunt necesare lucrări de reparații, dar în corpul vechi, unde avem gimnaziul și liceul, nevoia de reparații este mult mai mare”, ne-a spus prof. Cristina Bencu. Aceasta a explicat că Liceul cu Program Sportiv ”Helmut Duckadam”, cu clasele 0 – XII, are o cerere foarte mare, pe fondul unei continue evoluții demografice. ”Mai mult, avem o cerere foarte mare pentru liceu pentru că suntem poziționați cumva între comune care nu au o astfel de unitate, cu nivel liceu. De aceea, am extins din acest an școlar activitatea cu încă o clasă de Științe Sociale. Am implementat așadar un nou profil pentru care am cerut ARACIP autorizație de funcționare provizorie, în condițiile în care, în urmă cu doi, am acreditat liceul. Vor fi, așadar, trei clase a IX-a din acest an școlar, două de profil sportiv vocațional și una pentru Științe Sociale – profil umanist”, a precizat directoarea. Aceasta a semnalat că și pentru grădiniță este cerere foarte mare. ”S-a construit foarte mult și suntem suprasolicitați din toate punctele de vedere”, a subliniat prof. Bencu. Acesta este în consecință și motivul pentru care pe lângă activitățile standard de igienizare a spațiilor școlare, se are în vedere și reorganizarea spațiilor educaționale. ”Intenționez să transform Muzeul de Istorie al liceului și să îi dau o dublă funcționalitate, adică să fie atât centru de activități extrașcolare pentru copii, cât și sală de clasă, atunci când avem nevoie. Mai mult, dorim să fie un spațiu educațional deschis pentru copii. Adică, creăm spații educaționale pentru copii, având în vedere că funcționăm de anul trecut în două schimburi”, a spus prof. Bencu.

Directoarea a mai men­ționat că de anul trecut a fost implementat un proiect finanțat de către primărie care a permis ca toate clasele din unitățile de învățământ din Clinceni (cu excepția grădiniței) să beneficieze de table interactive și laptopuri. Echipamentele IT din școlile comunei Clinceni au fost achiziționate printr-un un proiect finalizat în luna iulie a acestui an, care a beneficiat de o finanțare de peste 940.000 de lei.

Și, tot pentru școlile din Clinceni, prin POIM, s-a implementat un proiect pentru achiziția de echipamente de protecție și dispozitive medicale în valoare de peste 885.000 de lei.