Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, execuţia bugetului general consolidat pe cele șapte luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 1,74 miliarde de lei, respectiv 0,2%. Totodată, veniturile bugetului general consolidat, în valoare de 129,6 miliarde de lei, reprezentând 17,1% din PIB, au fost cu 2,4% mai mici în termeni nominali faţă de aceeași perioadă din 2015.
Veniturile colectate de ANAF au fost cu 1,4% mai mari faţă de aceeași perioadă din 2015 și cu 0,5% peste programul din acest an.
Au crescut încasările din impozitul pe profit (+10,5%), accize (+7,1%), contribuţii de asigurări sociale (+6,6%), impozitul pe salarii și venit (+2,8%), precum și din taxa pe utilizarea bunurilor (+14,7%). Încasările din TVA au înregistrat, însă, o scădere faţă de aceeași perioadă a anului 2015 de 10,1%, în condiţiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente, de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015.
Încasări mai mari, la administrațiile locale
La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15%, la impozite și taxe pe proprietate cu 10,9%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creștere de 6,2%. Creșteri au mai fost înregistrate și la încasările din contribuţii de asigurări sociale (mai mari cu 6,6%), faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Cheltuielile bugetului general consolidat au fost de 131,4 miliarde de lei. Ele au crescut în termeni nominali cu 4,7% faţă de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,2 puncte procentuale ca pondere în PIB.
Totodată, cheltuielile de personal au crescut cu 10,2%, fiind determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 și de majorarea salariului minim brut pe ţară. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne și externe, au fost de 12,8 miliarde de lei, respectiv 1,7% din PIB, cu aproximativ 2,7% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.