România a încheiat anul 2020 cu un deficit de aproape două miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în condiţiile în care importurile au urcat până la 8,9 miliarde de euro, iar exporturile s-au diminuat până la 6,9 miliarde de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii.

„Seceta pedologică din anul agricol 2019-2020 a afectat sectorul agroalimentar atât în ceea ce priveşte producţiile, cât şi exporturile, astfel încât deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare în anul 2020 a fost de 1,937 miliarde euro, în creştere cu 58,1% faţă de 2019. Adâncirea deficitului schimburilor agroalimentare a fost determinată, în special, de scăderea puternică a exporturilor de grâu, porumb, seminţe de floarea-soarelui şi boabe de soia”, susţin reprezentaţii MADR.

Numai cu statele UE, deficitul a depăşit 3,175 miliarde de euro (2,654 miliarde de euro în 2019), în timp ce excedentul înregistrat cu ţările extracomunitare a coborât la 1,236 miliarde de euro anul trecut, de la 1,428 miliarde de euro în 2019.

Exporturile în ţările UE s-au cifrat la 4,4 miliarde euro (4,57 miliarde euro în 2019), iar în ţările terţe au totalizat 2,58 miliarde euro (2,62 miliarde euro în 2019). În ceea ce priveşte valoarea importurilor din spaţiul comunitar, aceasta a urcat la 7,58 miliarde de euro, faţă de 7,22 miliarde de euro în anul precedent, în timp ce pe zona non-UE a fost consemnată o sumă de 1,346 miliarde de euro, în creştere cu 12,1% comparativ cu anul 2019 (1,2 miliarde euro).

Decalajul, dominat de structura exporturilor românești

„După cum se ştie, decalajul crescător dintre importuri şi exporturi a fost determinat şi de structura diferită a grupelor de produse tranzacţionate de România: exporturi bazate pe materii prime (cereale şi oleaginoase) şi animale vii (ovine şi bovine), comparativ cu importuri de produse procesate, cu valoare adăugată mai mare (carne de porc, produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, ciocolată, brânzeturi, preparate şi conserve din carne, zahăr, băuturi alcoolice), precum şi de produse care nu fac parte din oferta internă (cafea, banane, ananas, citrice, fructe tropicale) sau care se importă în special în extrasezon, de exemplu importurile de tomate – 99,9 milioane euro în 2020)”, arată specialiştii Ministerului Agriculturii.

Printre grupele de produse care înclină cel mai mult balanţa comercială spre deficit se regăsesc: carnea de porc şi animale vii din specia porcine, produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, ciocolată şi alte preparate alimentare care conţin cacao, lapte, smântână, unt, brânzeturi şi alte produse lactate, preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor, zahăr, băuturi alcoolice, preparate şi conserve din peşte şi îngheţată.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.542