Pe 8 decembrie, la Roșu-Chiajna, la Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri de Jandarmi „Mihai Viteazul” a avut loc solemnitatea absolvirii Cursului Superior Internaţional (CSI), a celei de-a 14 promoţii, din 10 state ale lumii.

Arma jandarmeriei este una dintre principalele structuri profesionale, puse în slujba ocrotirii ordinii sociale și democrației, în toate statele unde se respectă principiile apărării drepturilor omului, protecției instituțiilor statului, păstrării liniștii și ordinii sociale. Bineînțeles că forța ei de răspuns nu e singură și acționează împreună cu celelalte instituții ale statului, în funcție de genul provocărilor, mărimea pericolului apărut și conjunctură.

Satisfacțiile Școlii de la Roșu

Motivul de împlinire ține de evaluarea CSI făcută de experți și primirea Certificatului de Recunoaștere oferit de ONU. Astfel încât promoția cursanților de acum e ce-a de a II-a care a primit o Diplomă de Absolvire recunoscută de acest organism internațional.

Dar trebuie amitite și contribuțiile esențiale ale Franței și Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Aceasta din urmă a sprijinit pentru cel de-al VI-lea an consecutiv participarea unor ofiţeri din ţări ale continentului african.

10 țări ale lumii, 13 absolvenți

În ordinea lor alfabetică ele sunt: Franța, Iordania, Madagascar, Mali, Maroc, Republica Moldova, România, Serbia, Ucraina și, în premieră, Palestina.

La ceremonie au făcut onorurile E.S. Francois Saint-Paul – ambasadorul Franței în România, g-ral de brigadă Petrică Gearîp – adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române și col. Liliana Trașcă – comandatul Școlii de Aplicație, de la Roșu.

Oaspeți de seamă

La ceremonia absolvilrii CSI au fost prezenți ambasadori în România, alți diplomați ai ambasadelor, personal diplomatic din țările cu stagiari ai CSI și din țări cu care Jandarmeria Română are relații privilegiate de prietenie și colaborare.

Iată numele ambasadorilor: Fracois Saint-Paul (Franța), Fuad Karim Saliba Kokaly (Palestina), Faouz El Achchabi (Maroc), Yevhen Levytskyi (Ucraina), Saher Malkawi (Iordania). Dar au participat și Serge Rameau – consul onorific (Madagascar), precum și Valeriu Turea – ministru consilier al ambasadei Republicii Moldova, în România.

Diplome, distincții, plachete onorifice

Desfășurarea festivă a evenimentului a consemnat și un alt moment, plin de emoție pentru absolvenți și asistență. E.S. Francois Saint-Paul, ambasadorul Franței, împreună cu g-ralul Petrică Gearîp au înmânat Diplomele și insignele de ofițeri tuturor celor care au trecut cu bine prin cursurile intensive de pregătire și instructaj, adică celor 13 absolovenți ai CSI.

După care, col. Liliana Trașcă a oferit plachete onorifice și Diplome de Excelență personalului Școlii de Aplicație, care a contribuit din plin la organizarea și desfășurarea CSI.

Au mai primit aceleași diplome inspectorii șefi și comandanții Centrelor de pregătire ale Jandarmeriei Române, care s-au implicat în desfășurarea diferitelor etape ale cursului. E vorba despre mr. Teodor Cernat (Ochiuri), lt.col Dan Iamandi (Haraghita) și col. Ionel Bodea (Sinaia), Constantin Dima (Constanța), Bogdan Enescu (Ilfov).