Eşti părinte? Micuţii tăi au nevoie de ocrotirea divină în fiecare clipă. Roagă-te pentru ei din adâncul sufletului în fiecare zi, şi vor fi feriţi de rele şi se vor bucura de succes în tot ceea ce fac. În cele ce urmează găseşti cea mai puternică rugăciune pentru protecţia copiilor.
Doamne, Dumnezeule! Fiii pe care îi am sunt un dar al bunătăţii Tale. Tu ai făcut a se naşte în mine simţământul care îi face scumpi inimii mele, simţământul dragostei părinteşti.
Ţie îţi închin copiii mei, Doamne! Bine voieşte a le fi lor Părinte; eu sunt un neputincios muritor şi fără de ajutorul Tău nu pot face nimic.
Tu, Cel ce dai hrană păsărilor cerului, Cel ce păzeşti floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, Părinte a toată lumea, binevoieşte a îngriji şi de copiii mei, ca să poată fi fericiţi şi în viaţa aceasta, şi în cea viitoare. Ajută-mi să cultiv în ei bunătatea şi printr-o bună creştere să îi fac folositori semenilor.
O, cât sunt de vinovat în faţa Ta şi a lor! În loc să Te mărturisesc prin faptele mele, am făcut împotrivă. Greu cu adevărat este pentru mine, păcătosul, să cresc copiii cum trebuie. Cum va creşte un copil care nu a văzut în părinţii săi pildă de fapte bune?
Îndreptează-mă pe mine, păcătosul, Doamne, să duc o viaţă curată ca să-mi pot îndrepta copiii pe calea poruncilor Tale.
Să vină pacea Ta peste casa noastră, să vină peste noi mila Ta, ca să sporim în fapte bune şi în tot ce e bineplăcut Ţie. Ca să petrecem cealaltă vreme a vieţii noastre în pocăinţă şi să dobândim în această viaţă darul Tău, iar în cealaltă, bucuria veşnică. Pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor Tăi.
Amin!