O infrastructură rutieră bine pusă la punct, perspectiva dezvoltării unei zone de parcuri logistice, terenuri mai scumpe și locuri de muncă aducătoare de venituri.
În ultima zi a lunii august a avut loc, în teren, în prezența reprezentanților Primăriei Brănești și ai constructorului, inaugurarea oficială a proiectului ”Amenajare acces în autostrada A2 între km.21+380 – km.24+050 stânga-dreapta și a drumurilor de legătură cu acesta”, proiect așteptat de ani buni de toți locuitorii comunei. Autoritatea locală a explicat că toate etapele parcurse înaintea începerii acestei ample investiții s-au traversat conform legilor și reglementărilor aflate în vigoare, iar obținerea anumitor avize și derularea anumitor proceduri au durat perioade lungi de timp.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.515
”Sunt extrem de bucuros pentru acest moment al începerii lucrărilor. În primul rând, pentru rezolvarea problemei legate de traficul auto care va fi mai facil cetățenilor comunei și va rezolva problema timpului petrecut în trafic spre București și înapoi spre case, apoi, de faptul că valoarea proprietăților brăneștenilor va crește. Nu-i normal ca, în anul 2020, la doi pași de București să mai fim o comună agrară, când putem fi o comună cu o zonă puternic dezvoltă de parcuri logistice, ținând cont că ne situăm în vecinătatea Coridorului IV Pan-European.Bunăstarea brăneștenilor se va vedea, dacă vorbim de acces la autostradă din perspectiva dezvoltării acestei zone care va aduce venituri la bugetul local, apoi, crearea de locuri de muncă. Uitați-vă la A1 București – Pitești, zona Chiajna – Dragomirești Vale. Este o zonă care se dezvoltă continuu. Povestea cu pasajul peste calea ferată, din etapa 2, a existat încă de pe vremea lui Ceaușescu. A fost un proiect în anul 1988, un proiect de pasaj la calea ferată de astăzi, unde avem bariera. Chiar am avut interdicție pentru construcția de case în zona respectivă, însă după 1990 s-a dat drumul la autorizații de construire și nu se mai poate realiza pasajul acolo. Așa că, am găsit varianta acestui mixt, spre zona industrială a comunei Brănești, către fabrica Makita, făcând acest pasaj suprateran, având legătura cu A2, mutăm traficul greu, declasificăm Str. Sublocotenent Petre Ionel (DJ100), să rămână o stradă cu un tonaj maxim de 3,5 tone pentru acces marfă spre magazine și pentru riverani. Tot ce înseamnă trafic greu deviem pe această viitoare centură ocolitoare a comunei, care va face legătura cu zona industrială de lângă DN3, cu pasajul CFR și cu autostrada. Nu sunt etape ușoare și a fost mult de lucru la pregătirea proiectului, însă, la final avem un proiect sustenabil, susținut dintr-un credit bancar și de la bugetul local al comunei – circa 60% – și de la bugetul CJI circa 40%. (…) Am scos apoi la licitație lucrarea, și orice procedură de licitație durează, am stat după autorizații. Spre exemplu, la ”Cultură” a durat mai mult de 4 luni avizarea, pentru că aici construim într-o zonă de sit arheologic. Și, de aceea, acum se fac încă – până pe 30 septembrie – descărcările arheologice. Astăzi am emis autorizația de construcție pe un tronson din racord autostradă, în vecinătatea sitului arheologic. Avem contract cu o societate acreditată de Ministerul Culturii în vederea descărcării arheologice și sperăm ca pe 30 septembrie, când se va finaliza descrărcarea arheologică, să emitem autorizația de construcție finală pentru tot obiectivul de lucrări. În paralel, am demarat o expropriere, pe un teren de circa 6.000 mp pe zona Vadu Anei, unde s-au făcut raporturile de evaluare, s-a emis hotărârea de Consiliu Local, facem comunicarea și avem banii în cont pentru cetățeni, undeva la 200.000 de lei total valoare expropriere. Suntem cu totul la zi. Constructorul care a câștigat licitația este o firmă cu acționariat francez, care acum un an și ceva a câștigat contractul de asfaltare de drumuri în localitate, contract de un milion de euro pe fonduri europene, prin AFIR, cu termen de finalizare 15 septembrie. Proiectul este realizat în proporție de 95% și mai sunt de finalizat acostamente la drumuri, câteva rigole de șant și marcaje. Vor fi gata, la termen. Suntem mulțumiți de firmă, am lucrat cu ea și sperăm să nu fie probleme nici cu acest proiect. Revenind la drumul pe care vom lucra în proiect, acesta conține 5 girații mari, trotuare pe ambele sensuri de circulație, 7 m lățime a carosabilului, pe sub trotuare va fi introdusă rețeaua de apă pluvială, va fi iluminat pe toată lungimea lui și în girații, vor fi spații verzi. Știm că anul acesta se va închide un tronson de autostradă pe sensul dinspre Fundulea spre București, pentru a se moderniza, așa că noi vom lucra în toamna asta în forță, pe partea Brăneștiului și vom finaliza mai mult de 80% din lucrare, iar la primăvară, când se va circula pe ambele sensuri, noi vom intra pe sensul celălalt și facem legătura cu autostrada”, ne-a declarat primarul comunei Brănești, Niculae Cismaru.
Scurt istoric în pregătirea proiectului
“Amenajare acces în Autostrada A2 între km.21+380 – km.24+050 stânga-dreapta și a drumurilor de legătură cu acesta” este un proiect realizat de autoritatea locală în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov (CJI), cu o valoare totală de 18.217.795,79 lei, din care contribuția Consiliului Local Brănești este de 10.217.795,79 lei, iar cea a CJI este de 8.000.000 lei.
Primele demersuri au început în urmă cu opt ani de zile, pe 28.08.2012, când la inițiativa primarului comunei Brănești, Niculae Cismaru, Primăria contractează servicii pentru ”Realizarea unui Studiu de Fezabilitate pentru racord Autostrada A2”. Pe 30 iulie 2013, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 42/30.07.2013 se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul în discuție și, în același an, prin Certificatul de Urbanism emis de CJI se impune realizarea unui PUZ pentru încadrarea obiectivului în zona propusă. În 2014, realizarea PUZ-ului în cauză se suprapune cu reactualizarea Planului Urbanistic General, așa că Primăria Brănești lucrează de zor la documentația aferentă acestor planuri. Și, cum Planul Urbanistic General avea termen de soluționare sfârșitul anului 2015, în martie 2015 Primăria Brănești contractează ”Servicii de întocmire documentație de urbanism – PUZ Acces Autostradă” pentru accelerarea proiectului. Între 2015 și 2017, Primăria face toate demersurile necesare pentru obținerea avizelor necesare finalizării PUZ-ului, obținând astfel: pe 01.11.2015 – aviz Poliția Rutieră; 05.11.2015 – aviz CJI; 08.11.2015 – aviz Poliția Autostrăzi, iar pe 18.03.2016, CNAIR anunță că nu se poate pronunța asupra oportunității avizului. Acest refuz a necesitat reluarea de la zero a întregii proceduri de avizare. Apoi, pe 21.03.2017 se obține avizul CNAIR, pe 29.06.2017, Poliția Rutieră avizează favorabil, pe 10.08.2017 se obține și avizul Ministerul Mediului și, pe 31.08.2017 – prin Hotărârea Consiliului Local nr. 101/31.08.2017 se aprobă ”Plan Urbanistic Zonal – obiectivul de investiții – ”Amenajare acces în A2, circulații”. Pe 23.01.2018, se contractează ”Servicii de actualizare SF Autostrada A2 conform PUZ” și, pe 31.08.2018, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 115/31.08.2018 se aprobă actualizarea studiului de fezabilitate conform PUZ-ului aprobat.
Având în vedere că realizarea proiectului implică costuri ce nu pot fi susținute doar din bugetul local al comunei Brănești, pe 09.07.2019 se obțin fonduri de 8 milioane de lei, prin asociere cu CJI. În paralel, Primăria Brănești a făcut toate demersurile pentru accesarea unui credit bancar, în vederea asigurării finanțării integrale a proiectului. Pe 29.08.2019, ca urmare a semnării contractului de asociere dintre Brănești și CJI, începe pregătirea documentației pentru demararea procedurii de atribuire a obiectivului. Pe 28.02.2020 se încheie procedura de atribuire și este desemnată firma SC ACVATOT SRL să realizeze obiectivul de investiții ”Proiectare și execuție lucrări pentru amenajare acces în Autostrada A2 între km 21+380 – km 24+050 stânga-dreapta și a drumurilor de legătură cu acesta”. Pe 13.03.2020 se emite ordinul de începere a fazei de proiectare a obiectivului, cu termen de execuție 6 luni, iar pe 15.06.2020 se obține autorizația de amplasare și/sau acces din partea CNAIR. Pe 20.08.2020 se emite Autorizația de Construire nr. 225/20.08.2020 și în aceeași zi se emite și ordinul de începere a lucrărilor, cu termen de finalizare 24.08.2021.
Etapele proiectului
Amenajarea accesului în A2 reprezintă prima etapă a proiectului extrem de amplu conceput de Primăria Brănești, pentru realizarea integrală a acestuia fiind structurate patru etape de lucru. Așadar, în etapa 1, care se află la acest moment în execuție, se vor realiza accesul în Autostrada A2 și drumurile de legătură. Termenul de finalizare este, cum arătam mai sus, 24.08.2021. Însă primarul Niculae Cismaru a declarat că speră ca acest acces să fie funcțional anul viitor, în lunile mai-iunie, constructorul fiind unul foarte serios, care a avansat ipoteza finalizării a circa 90% din etapa 1 până la sfârșitul acestui an.
În etapa 2, despre care primarul speră să înceapă în vara anului 2021, se va realiza un pasaj suprateran peste calea ferată București – Constanța, pentru a devia traficul greu în afara comunei și pentru a se evita aglomerația de la bariera de la cale ferată, unde acum se pierde mult timp pentru a aștepta trecerea trenurilor. La acest moment, etapa 2 se află în licitație pentru faza de studiu de fezabilitate și proiectare tehnică. Deschiderea ofertelor a avut loc pe 01.09.2020, urmând acum evaluarea ofertanților.
”În etapa 3 vorbim despre legătura dintre pasajul peste calea ferată către racordul la A2, etapă care este în momentul acesta contractată la proiectare. Prin acest proiect vom decongestiona traficul și se va interzice traficul greu prin centrul comunei. Așteptăm deschiderea de finanțări 2021, pentru a depune proiectul pentru finanțare europeană. Din punctul meu de vedere, etapele 1, 2 și 3 vor fi finalizate integral în maximum 4 ani”, ne-a spus primarul Niculae Cismaru.
În etapa 4 se vor realiza un pasaj suprateran peste Autostrada A2 și accesul în DJ100 a întregii infrastructuri de drumuri create, în așa fel încât Primăria Brănești va demara declasificarea DJ100 în stradă, iar centura ocolitoare care va fi formată între DN3 – pasaj CFR – legătura la autostradă va fi transformată în drum județean.
Zonă fără zgomot
Pentru reducerea zgomotului creat de traficul pe A2 prin localitatea Brănești și ca urmare a petiției semnate de locuitorii din satul Vadul Anei, CNAIR a primit pe 29.07.2020 un aviz favorabil din partea Primăriei Comunei Brănești pentru montarea pe circa 2 km de panouri fono-absorbante. Lucrările de amplasare vor avea loc foarte curând. ”Ținem foarte mult la acest lucru. Vrem să protejăm fonic cetățenii. E normal să nu facem un lucru care să‑i deranjeze”, a mai spus primarul.