Localnicii mai au un ocrotitor spiritual
Sfântul Nectarie, unul dintre cei mai iubiți sfinți de pe bolta Ortodoxiei, a rămas în sufletele afumățenilor încă de acum doi ani, când timp de trei zile s-au putut ruga și s-au închinat la racla cu sfintele sale moaște, în lăcașul de cult păstorit cu atâta dragoste de părintele Florin Ionică. Atât de mult l-au iubit și l-au prețuit de atunci, încât, începând de vineri, 11 octombrie, sfântul mare făcător de minuni al lumii a devenit ocrotitorul lor spiritual pentru totdeauna.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 472, ediția print
Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la Mitropolia Durostorului din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a ajuns la Parohia Afumați II, de unde va oferi mângâiere permanentă credincioșilor aflați în nevoie. Pelerini din toată țara au venit vineri, pe 11 octombrie, la Afumați și au întâmpinat odoarele cu dragoste și bucurie, alături de soborul de preoți condus de părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord. Slujba de primire a sfintelor moaște a avut loc începând cu ora 10.00, în biserica înfrumusețată ca o mireasă.
Cel mai mare pelerinaj ortodox din localitate
După ceremonia religioasă, toți pelerinii au trecut pe la racla așezată pe un baldachin superb, împodobit cu sute de flori albe, simbol al purității, respectului și prețuirii. Cel mai mare pelerinaj ortodox din comuna Afumați a durat trei zile, timp în care a oferit credincioșilor de pretutindeni posibilitatea de a se reculege, de a se ruga în liniște pentru sănătate și protecție sfântului mare făcător de minuni al lumii, Nectarie de la Eghina. Amplu și impresionant, pelerinajul de la Parohia Afumați II va constitui o pagină frumoasă din istoria comunei.
“Iată, pentru câteva zile Parohia Afumați II îmbracă din nou haine de sărbătoare și sufletele credincioșilor se îmbracă în lumină sfântă! După ce în anul 2016 pictura acestei biserici a fost sfințită de însăși Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2017 a avut loc primul pelerinaj de la această biserică cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, aduse de la Catedrala Patriarhală. În 2018, tot de la Catedrala Patriarhală, prin osteneala părinților de la această biserică și din dorința domnului primar, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh al României, au poposit în această biserică moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena. Iată cum pelerinajul la această parohie a devenit o tradiție și, după ce a fost îmbrăcată în haine strălucitoare, biserica cea vie a credincioșilor primește lumină de la Dumnezeu prin mijlocirea și ajutorul sfinților. La dorința expresă a domnului primar și cu demersurile făcute de părinții care slujesc aici și cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, de acum înainte, în această parohie, iată, aveți bucuria de a-l avea permanent pe Sfântul Ierarh Nectarie, care să vă fie mijlocitor către Dumnezeu, care să vă fie ajutor în rugăciune, vindecător de boli sufletești și trupești și învățător al vieții smerite, al dragostei de Dumnezeu și de oameni. (…) La el să veniți atunci când veți simți neputință sufletească, răni sufletești și trupești! Prin mijlocirea lui, Dumnezeu vă va dărui vindecare și binecuvântare. Bucurați-vă de acest dar pe care Dumnezeu l-a făcut bisericii dvs.! Și mulțumiți-i Sfântului Nectarie că v-a ales. Îl felicităm pe domnul primar Gabriel Dumănică pentru toate eforturile depuse, pe părintele paroh Florin Ionică, pe părintele Cristian Alexandru, coslujitorul bisericii și pe dvs., pe toți închinătorii evlavioși”, le-a spus părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, pelerinilor.
“Iubiți credincioși, iată, o primă minune pe care Sfântul Ierarh Nectarie o săvârșește în parohia noastră! El ne-a ales pe noi să ne fie ocrotitor. Câtă bucurie am simțit în suflet în momentul în care, în urmă cu doi ani, sfintele moaște au poposit pentru trei zile în parohia noastră și câtă tristețe am simțit duminică seara, pe 10 octombrie 2017, când am văzut cum a plecat racla cu cinstitele moaște din biserica noastră, înapoi la Catedrala Patriarhală din București.
M-am rugat atunci Bunului Dumnezeu să fim sănătoși și să dăruiască și bisericii noastre, cum frumos a denumit-o Preafericitul Părinte Patriarh la resfințirea picturii murale din 2016, “comuna Parfumați”, o mică parte din aceste odoare de neprețuit. Mulțumesc Domnului, sfinților ocrotitori ai bisericii noastre și Sfântului Ierarh Nectarie pentru că, iată, aceasta este o primă minune pe care a înfăptuit-o la biserica noastră! Îi mulțumesc Părintelui Patriarh, Părintelui Protopop, domnului primar care de fiecare dată ne sprijină cu toată dragostea și tuturor celor care au făcut ca moaștele Sfântului Nectarie, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Ortodoxiei, să ajungă și să rămână la noi”, a spus părintele paroh, Florin Ionică.
Și duhovnicul este făcător de minuni
Dar la Parohia Afumați II, nu numai sfinții fac minuni prin puterea rugăciunii, ci și părintele paroh, despre care localnicii spun că un suflet ca acesta este un har pentru întreaga comunitate. “Părintele Florin Ionică este un om și un preot deosebit, în prezența căruia simți harul Divin. S-a întâmplat ca o localnică să aibă o tulburare cardiacă extrem de gravă și să vină două ambulanțe complet echipate, cu medici și asistenți profesioniști care nu au avut ce să-i facă. Îi scăzuse pulsul atât de mult încât în lumina științei nu mai putea fi salvată. În mod miraculos, când a venit părintele Ionică de i-a făcut o slujbă specială și i-a dat Sfânta Împărtășanie, a început să-i crească pulsul. Când familia femeii le-a mulțumit medicilor, aceștia au spus să-i mulțumească părintelui, nu lor. Acum, faptul că moaștele Sfântului Nectarie au venit în biserica noastră este un lucru minunat. Eu îl iubesc pe Sfântul Nectarie și-mi saltă sufletul de bucurie că este aici, cu mine și cu familia mea. Nădejdea în Dumnezeu și în sfinții Lui este lumina vieții, adică sănătate, bucurie și împlinire. Biserica aceasta este sufletul meu. Toate momentele importante din viața mea s-au desfășurat în acest sfânt lăcaș”, ne-a spus Livia Goloborodco, o localnică încântată de minunile din satul natal.
“Participăm astăzi la un moment unic și istoric pentru comuna Afumați, fosta proprietate a domnitorului Țării Românești, Radu de la Afumați. Un moment istoric, într-o comună cu o istorie atât de bogată. Alături de biserica veche, care este un veritabil monument istoric, construit în 1696, de vestigiile istorice care sunt cuprinse în Patrimoniul cultural național al României, la categoria A, de conacul Stolnicului Constantin Cantacuzino, un alt monument istoric de o valoare inestimabilă, ridicat în anul 1696, acestea dau un plus de valoare culturală, istorică și spirituală comunității noastre. Biserica Parohiei Afumați II este o biserică frumoasă, la care s-a investit mult în ultimii ani. Le mulțumesc celor care ne-au fost aproape de-a lungul timpului și celor care au contribuit la organizarea impecabilă a evenimentului nostru de astăzi! Biserica Parohiei Afumați II este o biserică vrednică să găzduiască moaștele Sfântului Nectarie, numit și tămăduitorul bolnavilor de cancer. Mi-am dorit ca sfintele odoare să ajungă și să rămână definitiv în comunitatea noastră spre ocrotirea localnicilor. Cetățenii noștri sunt oameni cu inima curată și merită să fie iubiți și ocrotiți de harul Divin al Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina”, a spus Gabriel Dumănică, primarul comunei Afumați, la primirea raclei cu sfintele odoare. Sfântul Ierarh Nectarie va fi prăznuit în chip deosebit în Parohia Afumați II pe 9 noiembrie, când bisericile închinate acestui mare sfânt își cinstesc ocrotitorul.